Două stații de monitorizare a radioactivității din Rusia au încetat să mai transmită date la două zile după explozia de la Severodvinsk/ Moscova invocă ”probleme cu rețeaua și comunicațiile”
Operatorul reţelei globale de senzori de radioactivitate a declarat luni că două staţii ale sale în Rusia situate cel mai aproape de locul în care s-a produs explozia misterioasă din 8 august s-au deconectat la două zile după incident, exprimându-şi îngrijorarea că Rusia le-ar fi putut opri, informează Reuters.
Ministerul rus al Apărării, care gestionează cele două staţii, nu a fost disponibil pentru vreun comentariu.
Agenţia nucleară rusă Rosatom a recunoscut că cinci dintre angajaţii săi au fost ucişi într-o explozie, care s-a produs în timpul testării unui motor de rachetă în Marea Albă, în Extremul Nord al Rusiei.
Explozia a provocat de asemenea o creştere scurtă a nivelului de radioactivitate într-un oraş din apropiere (Severodvinsk), ceea ce i-a determinat pe locuitori să se îngrămădească la farmacii după pastile de iod, utilizat pentru a reduce efectele expunerii la radiaţii.
Autorităţile ruse nu au dat nicio explicaţie oficială de ce explozia a declanşat creşterea radiaţiilor. Experţi în domeniul nuclear din SUA au declarat că ei suspectează că Rusia a testat o rachetă de croazieră cu propulsie nucleară, cu care preşedintele Vladimir Putin se lăuda anul trecut.
”Ne-am adresat operatorilor de staţii în legătură cu problemele tehnice întâmpinate la două staţii vecine”, a declarat Lassina Zerbo, responsabilul cu respectarea Tratatului privind interzicerea testelor nucleare (CTBTO), într-un mesaj pe Twitter.
Sistemul internaţional de monitorizare CTBTO include senzori atmosferici care detectează particule de radionuclizi în aer. Zerbo a spus că date provenind de la staţii situate pe sau aproape de traiectoria unui prezumtiv nor de gaz rezultat în urma exploziei sunt în curs de examinare.
Cele două staţii de monitorizare ruse aflate în apropierea locului unde s-a produs explozia (regiunea Arhanghelsk) – Dubna şi Kirov – au încetat să mai transmită la 10 august, iar autorităţile ruse au explicat CTBTO aceasta prin ”probleme cu reţeaua şi comunicaţiile”, a declarat luni un purtător de cuvânt al CTBTO.
”Aşteptăm mai departe informaţii după ce staţiile şi/sau sistemul de comunicare vor fi restabilite la nivelul de funcţionalitate completă”, a spus acesta.
Deşi reţeaua de monitorizare a CTBTO este globală, iar staţiile sale transmit date la sediul CTBTO din Viena, aceste staţii sunt operate de ţările în care se află.
Nu se ştie ce anume a provocat disfuncţionalitatea şi nici dacă cele două staţii au fost oprite de Rusia, au declarat analişti.
”La aproximativ 48 de ore de la incidentul din Rusia din 8 august, staţiile au încetat să mai transmită date. Cred că este o coincidenţă stranie”, a remarcat Daryl Kimball, director executiv al Asociaţiei pentru controlul armelor, un think tank cu sediul la Washington.
”Nu are niciun sens ceea ce Rusia a încercat să facă. Reţeaua internaţională de senzori este prea densă pentru ca o ţară, care încearcă să reţină date, să ascundă un eveniment”, a spus Jeffrey Lewis, directorul Programului de neproliferare pentru Asia de Est de la Institutul Middlebury din California.
În acelaşi timp, Zerbo a postat o simulare, de fapt o hartă, cu traseul norului în urma exploziei, arătându-l ajungând la Dubna şi Kirov în 10 şi 11 august, la două, respectiv trei zile după explozie. Rosatom a indicat că accidentul în care au murit cinci dintre angajaţii săi a implicat ”o sursă de energie izotopică”.
Săptămâna trecută, The Moscow Times relata, citând angajaţi ai unui spital din Arhanghelsk, unde au fost spitalizate trei persoane în urma exploziei survenite pe o platformă maritimă în Marea Albă, că personalul clinicii nu a fost înştiinţat cu privire la contaminarea cu radiaţii, iar, după examinare, la unul dintre medicii care au oferit îngrijire celor trei, a fost descoperit Cesiu radioactiv 137.
Cu toate acestea, Ministerul rus al Sănătăţii a declarat că la niciunul din medicii de la clinica din Arhanghelsk nu a fost detectată depăşirea nivelurilor admise de radioactivitate.
Autorităţile ruse au declarat că explozia din 8 august s-a produs în timpul testării unei rachete cu combustibil lichid, pe fondul suspiciunilor că a fost totuşi testată o rachetă cu propulsie nucleară, conform presei ruse şi internaţionale.
Foto: Stopru.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu