Două superstiții care complică din nou lumea (Op-ed de Lucian Croitoru)

Un sistem politic care pune în centru ideea de justiție distributivă (socială), de condiții inițiale egale sau, altfel spus, de egalitate de oportunități și alte asemenea obiective, creează o superstiție. Pe cei ce promovează aceste idei, superstiția îi servește pentru că în numele justiției sociale sau a egalității de oportunități se poate justifica orice politică economică.

Pe cei ce cred că măsurile concepute pentru a atinge acele obiective li se adresează în mod direct prin furnizarea de beneficii, superstiția îi înrobește. Este foarte dificil, aproape imposibil, pentru oamenii care trăiesc această superstiție să iasă în afara ei. Cu cât redistribuirea sau alte politici sunt dedicate pentru mai mult timp și în mai mare măsură atingerii obiectivelor respective, cu atât mai mult cresc șansele ca mai mulți oameni să trăiască superstiția respectivă.

Cei ce nu cred și nu promovează astfel de obiective și politicile dedicate lor sunt singurii ce ar putea lupta pentru demascarea și demontarea superstiției. Problema cu acest segment este că nu este în mod necesar omogen. O parte a sa ar putea adopta împotriva superstiției o atitudine radicală sau extremistă, dacă încercările de a atinge obiectivele iluzorii au fost repetate de prea multe ori și prea multe resurse au fost deviate de la cei ce le au pentru atingerea intangibilelor scopuri.

Încercarea de a elimina pe cale extremă superstiția nu poate fi o soluție sustenabilă. Ca orice soluție extremă, va lăsa o urmă, probabil în forma unei dictaturi sau, în cel mai bun caz, a unei democraturi.

Între continuarea superstiției și abordările extreme de dizolvare a ei există însă o cale de mijloc: reformarea sistemului de către formațiuni politice care, sprijinite de cei ce le-au votat, țintesc la eliminarea mecanismelor ce întrețin superstiția.

Problema este că și această cale de mijloc va fi privită de cei foarte mulți, care trăiesc superstiția, ca pe o agresiune. Ei se vor opune oricărei reformări care vizează eliminarea din politicile economice a obiectivelor iluzorii și a mecanismelor prin care se țintește, în zadar, atingerea lor.

Astfel, o societate poate ajunge în situația în care, odată ce superstiția este foarte larg răspândită, apare necesitatea de a întrerupe mecanismele care o întrețin, pentru că altfel s-ar putea ajunge la situații extreme. Dar, în același timp, o largă populație va fi acolo pentru a genera o puternică reacție de respingere a acțiunilor de eliminare a acelor mecanisme.

Cred că cu cât o societate este mai dezvoltată economic, cu atât mai puternic va fi conflictul dintre cei ce văd necesitatea de a elimina mijloacele de întreținere a superstiției și dorința celor ce trăiesc superstiția de a le menține. Revenirea la realitate este mai degrabă dificilă, decât ușoară.

Cei ce au văzut și înțeles necesitatea de a lupta împotriva superstiției au un adversar puternic în cei ce, din oportunism, din lipsă de înțelegere sau din credință oarbă poate că îi depășesc numeric și apără supersiția. În această luptă, cei ce au înțeles necesitatea de a elimina prin politici mijloacele ce fac superstiția să continue să producă efecte materiale au nevoie să fie înțelepți.

Esența acestei înțelepciuni constă în a arăta că atunci când încerci să elimini mijloacele de orice natură care întrețin superstiția economică implementezi politici care să contribuie, alături de alți factori, între care progresul tehnologic este esențial, la extinderea diviziunii internaționale a muncii.

Numai astfel cei ce sunt nemulțumiți de pierderea veniturilor generate prin mecanismele ce susțin superstiția vor avea noi oportunități pe care au nevoie să le vadă și să le folosească.

Un război al tarifelor nu ajută în acest sens. În SUA, administrația Trump a început o luptă clară împotriva superstiției economice a justiției sociale. Este o luptă ce apără o cauză corectă. Dar abordarea nu este înțeleaptă. Creșterea protecționismului vamal și a altor forme de protecționism acționează împotriva extinderii diviziunii muncii și a relațiilor comerciale, reducând șansele ca lupta împotriva superstiției să aibă succes. În lipsa unei reușite clare, numărul celor care sprijină superstiția s-ar putea să crească.

Există o contradicție flagrantă între obiectivul corect de a elimina mijloacele folosite în societate pentru a întreține superstiția justiției distributive, împotriva căreia pare să lupte administrația Trump, și creșterea tarifelor vamale, pe care o promovează.

Dereglementările și reducerea redistribuției sunt concepute pentru a liberaliza piața internă americană și a disipa superstiția justiției distributive, iar creșterea tarifelor este concepută pentru a remodela ordinea internațională, considerată de administrație ca injustă. Am arătat în „Războiul economic al tarifelor și cauza lui profundă în secolul XXI” ce este fundamental problematic în această ordine. Numai că protecționismul vamal este el însuși instrumentul unei alte superstiții decât cea a justiției distributive, și anume superstiția mercantilismului, care susține că balanța comercială trebuie să fie excedentară pentru ca o națiune să prospere în raport cu alta.

Pare că administrația Trump tinde să dea afară din politica economică o superstiție – cea a justiției distributive – și să introducă o alta – cea a mercantilismului. Dar, nihil novi sub sole. Istoria ne arată că cele două superstiții au fost deseori adversare. Superstiției justiției distributive din Evul Mediu i-a fost opusă superstiția balanței excedentare în secolele ce au urmat. Mai recent, în anii 1960, superstiția justiției distributive a reînviat. Ei îi este opusă în prezent superstiția balanței excedentare realizabile prin creșterea tarifelor.

Creșterea tarifelor este în sine o eroare logică, dar cu atât mai gravă cu cât alte politici vizează, în mod corect, reducerea rolului statului în economie și extinderea ordinii pieței. În războiul tarifelor, pe termen lung, pierd toți. Dar, cel mai mult ar putea pierde cei ce luptă pentru eliminarea mijloacelor care întrețin superstiția justiței distributive dacă, din cauza efectelor negative ale războiului tarifelor (recesiune, inflație sau ambele), ei pierd lupta cu această din urmă.

Lucian Croitoru este consilier pe probleme de politică monetară al guvernatorului BNR. Opinia sa nu reprezintă poziția BNR. O versiune a articolului a apărut și pe blogul său