Două tinere din Dâmboviţa, sechestrate şi obligate să se prostitueze în Italia au fost eliberate / Doi bărbaţi, arestaţi preventiv / Una din fete a reușit să alerteze șeful de post din localitatea natală
Două tinere din Dâmboviţa, de 20 şi 22 de ani, care ar fi fost sechestrate şi obligate să se prostitueze în localitatea italiană Termoli de către doi bărbaţi din Târgovişte, au fost salvate în urma cooperării poliţiştilor români cu cei din Peninsulă, anunță Agerpres.
”La data de 26 februarie, prin intermediul unei reţele de socializare, şeful Postului de Poliţie Hulubeşti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa a fost sesizat de către o tânără, de 20 de ani, din localitate, cu privire la faptul că se află pe teritoriul Italiei, fiind sechestrată şi obligată să se prostitueze. Ulterior, a fost informată Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Dâmboviţa, care, împreună cu poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa, a semnalat Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – IGPR”, se arată într-un comunicat al IGPR transmis marţi.
Astfel, în urma demersurilor întreprinse, la data de 28 februarie, organele judiciare din Italia s-au deplasat în localitatea Termoli, unde au identificat victimele, şi anume două femei, de 20 şi 22 de ani.
Acestea ar fi fost obligate să se prostitueze de către doi bărbaţi, în vârstă de 37 şi 35 de ani, ambii din municipiul Târgovişte.
Totodată, cele două femei ar fi fost agresate fizic şi ameninţate.
Din cercetările ulterioare şi cu ajutorul bunurilor descoperite, printre care bani şi telefoane mobile, s-a stabilit că activitatea infracţională a celor doi se desfăşura la un nivel avansat.
Prin intermediul site-urilor online, cei doi ar fi făcut publicitate activităţii de prostituţie din apartamentul din Termoli şi ar fi primit, personal sau prin transfer bancar, contravaloarea serviciilor sexuale, care ajungea inclusiv la 1.000 euro pe zi.
Victimele s-ar fi deplasat pe teritoriul Italiei, pentru a găsi un loc de muncă.
Cei doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv, pe teritoriul Italiei.
În prezent, la nivelul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa, sub coordonarea unui procuror din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Dâmboviţa, sunt efectuate cercetări, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank