G4Media.ro

Două tinere din statul american Florida s-au deghizat în bunicuţe pentru a…

Două tinere din statul american Florida s-au deghizat în bunicuţe pentru a se vaccina anti-COVID-19 / Au fost descoperite la verificarea cărților de identitate

Două tinere „de circa 20 de ani îmbrăcate în bunicuţe” au încercat să se vaccineze cu a doua doză anti-COVID-19, însă vârsta le-a fost repede descoperită după verificarea cărţilor de identitate la un centru de vaccinare din Florida (SUA), relatează EFE.

Cele două femei purtau căciuli, mănuşi şi ochelari cu rame groase când s-au prezentat la un post de vaccinare de la Centrul de Convenţii din Comitatul Orange, din centrul Floridei, stat american unde se acordă prioritate celor cu vârste de peste 65 de ani.

Cazul a fost raportat Biroului şerifului comitatului Orange, care a verificat că cele două femei aveau sub 65 de ani. Totuşi, ele aveau un card valid de vaccinare pentru prima doză, a declarat la o conferinţă de presă Raul Pino, responsabil sanitar al comitatului Orange.

„Nu ştiu cum au reuşit să se vaccineze prima oară, dar erau îmbrăcate ca persoane în vârstă cu căciuli, mănuşi şi ochelari, au probabil în jur de 20 de ani”, a spus el.

Responsabilul a subliniat că numărul persoanelor care încearcă să-şi falsifice identitatea este probabil mai mare mare decât se crede.

Numărul persoanelor vaccinate în Florida, la o o populaţie de peste 21 de milioane de persoane, este de 2,43 milioane de persoane imunizate. Dintre acestea, 1,13 milioane au primit cele două doze de vaccin de la Pfizer şi Moderna.

În afară de cei de peste 65 de ani, pot să se vaccineze persoanele care locuiesc în căminele de bătrâni şi personalul care îi îngrijeşte, precum şi cei din prima linie de luptă împotriva COVID-19.

Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a declarat joi că 42 % dintre cei cu vârste de peste 65 de ani din acest stat au fost deja vaccinaţi împotriva COVID-19 şi a anunţat o creştere a cantităţii de vaccinuri primită săptămânal.

De la 1 martie 2020 peste 1,8 milioane de persoane s-au contagiat în Florida, iar 29.990 au murit de COVID-19.

Aceste cifre plasează statul Florida pe locul al treilea ca număr al cazurilor şi pe locul patru pentru cel al deceselor, potrivit bilanţului Universităţii Johns Hopkins, primele locuri fiind ocupate în prezent de California.

Sursa: Agerpres

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Firea s-a deghizat in senatoare dar fiind de la PSD o accepta asa

  2. De ce puneti poze din Spania pentru a ilustra un articol despre Florida? Ce rost mai au imaginile astea, mai bine nu le mai puneti.

    • @Hidraulic – Of, daca tot faci observatie, macar fa-o corect. Imaginea e din Franta, Villefranche-sur-Mer (Coasta de Azur), nu din Spania…

    • @Kafka
      Asa este, pun imaginea aceasta de fiecare data.
      Sunt mortali de inculti, cei din redactia G4Media, Florida-sur-Méditeranée 😀

    • Pesemne ca a fost mai ieftin sa trimita un fotograf pe Coasta de Azur decat in Florida 🙂

  3. O foarte bună dovadă că idiocrația e la ea acasă, în SUA.