Doza a treia de la Moderna va fi înjumătățită de săptămâna viitoare, conform recomandării Agenției Europene a Medicamentului, anunță Valeriu Gheorghiță
Președintele campaniei național de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a anunțat, marți, într-o conferință de presă, că începând de săptămâna viitoare doza a treia de la Moderna va fi înjumătățită.
Valeriu Gheorghiță a amintit că Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat vaccinarea cu cea de a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 de la Moderna, în doză înjumătățită față de doza de la schema completă.
Acesta a spus că și CNCAV va lua această decizie și cel mai probabil de săptămâna viitoare se va pune în aplicare. Este vorba despre o doză de 50 de micrograme, comparativ cu 100 micrograme, cât are doza inițială.
Gheorghiță a precizat că Moderna a depus dovezi care arată că reacțiile după vaccin sunt de mai mică intensitate la doza înjumătățită, în timp ce eficacitatea este similară cu aceea de la doza întreagă.
Doza a treia se face după o perioadă de cel puțin 6 luni de la încheierea schemei inițiale.
Vaccinarea cu doza a treia de la Pfizer sau Moderna a început în România la finalul lunii septembrie.
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
22 comentarii