Dozele de vaccin pentru Maratonul din Bucureşti au fost suplimentate / Medicul Mihai Craiu: O proporţie semnificativă din cei vaccinaţi o reprezintă seniorii
Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a suplimentat, sâmbătă după-amiază, stocul de ser anti-COVID pentru Maratonul de vaccinare de la Bucureşti, medicii implicaţi în eveniment anunţând că toţi cei care doresc să se imunizeze sunt aşteptaţi la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională. Organizatorii anunţă că nu au fost înregistrate efecte adverse severe, iar zece medici anestezişti asigură asistenţa în caz de urgenţă, relatează News.ro.
Profesorul doctor Viorel Jinga, rectorul Universităţii Medicină şi Farmacie şi Farmacie ”Carol Davila” din Capitală, a anunţat, sâmbătă seară, că nu au fost înregistrate ”efecte adverse deosebite” în cadrul Maratonului de vaccinare, iar zece medici de terapie intensivă ”asigură sănătatea” în situaţia în care apar efecte adverse post-imunizare.
Conferenţiarul Mihai Craiu, care coordonează unul dintre centrele de vaccinare din cadrul Maratonului de vaccinare din Bucureşti, a afirmat că ”o proporţie semnificativă din cei vaccinaţi sunt seniori”.
”Pot asigura pe toţi doritorii că avem suficiente doze, Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti ne-a trimis astăzi după prânz, încă o tranşă suplimentară, aşa că avem doze pentru toată lumea care doreşte, care este clinic sănătoasă, deci fără febră în momentul ăsta şi care vine cu orice document legal valabil”, a transmis medicul Mihai Craiu.
Profesorul Cătălina Poiană, preşedinte al Colegiului Medicilor din Capitală, a afirmat, la rândul său, că ”maratonul vaccinării a însemnat un efort uriaş de resursă umană”.
”Nu ştiu ce anume mă bucură mai mult, ne mare de pers care au ales să se vaccineze în aceste două zile sa solidaritatea de care corpul medical a dat dovadă în aceste două zile”, a declarat Cătălina Poiană.
Medicul psihiatru Gabriel Diaconu, voluntar în cadrul maratonului, a arătat că vaccinarea este o soluţie la o problemă ”eminamente sanitară”, iar medicii nu ies în stradă cu steaguri să îşi strige părerea.
Integral pe News.ro.
Citește și:
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii