Dragnea şi Tăriceanu au stat separat în avionul de Frankfurt: liderul PSD la business class, şeful ALDE la economy class
Cei doi lideri ai coaliţiei de guvernare au călătorit separat duminică în cursa aviatică Bucureşti – Frankfurt. Astfel, Liviu Dragnea şi prietena lui au stat la business class, în timp ce Călin Popescu Tăriceanu şi soţia sa au avut bilete la economy class, au declarat pentru G4Media.ro mai mulţi pasageri ai cursei.
Cei doi lideri ai Parlamentului au anunţat duminică prin comunicate de presă că vor participa luni şi marţi la Conferinţa Preşedinţilor Parlamentelor statelor membre ale UE, eveniment care se desfăşoară la Tallinn, Estonia. Între Bucureşti şi Tallinn nu există curse directe, aşa că cel mai probabil cei doi lideri politici au avut zbor cu escală la Frankfurt.
Interesant e că cei doi au ales locurile invers faţă de ideologiile politice pe care le reprezintă: social-democratul Liviu Dragnea a stat la clasa business, în timp ce liberalul Călin Popescu Tăriceanu a ales clasa economică.
Relaţiile dintre cei doi lideri ai coaliţiei sunt tot mai reci în ultima perioadă, după cum au declarat pentru G4Media.ro surse politice. Ultimul episod s-a consumat chiar astăzi, când vicepreşedintele ALDE Steluţa Cătăniciu i-a reproşat dur ministrului PSD al Educaţiei alocarea cifrelor de şcolarizare pentru universităţi.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii