Dragnea, ștampilat ca eurosceptic de Politico. De ce consideră publicația că ieșirea PSD din PES pentru a se alătura alianței lui Salvini e riscantă
În timp ce se auto-declară pro-europeni convinși, liderii principalului partid de guvernământ de la București atacă Bruxelles-ul în rafale fără precedent, înaintea alegerilor pentru Parlamentul European, scrie Politico, într-un articol în care publicația pune accentul pe euroscepticismul neechivoc al lui Liviu Dragnea și acoliților săi.
O linie de acțiune care, mai subliniază Politico, a generat deja o schismă la vârful politicii românești și a condus la migrarea unor lideri PSD către noul partid fondat de Victor Ponta, care se prezintă drept un pro-european convins.
În plus, tensiunile se manifestă și în relațiile externe ale social-democraților români, mai precis cu colegii de familie europeană, o situație cu atât mai sensibilă cu cât PSD este a treia delegație ca mărime în interiorul PES.
Dar orientarea data de Dragnea partidului său nu este relevantă doar pentru România, ci și pe plan extern, în condițiile în care intrarea Bucureștiului în orchestra formată din Budapesta și Varșovia, cei mai acerbi critici ai instituțiilor comunitare, ar putea să modifice echilibrele în interiorul UE.
Politico face referire și la atacurile în serie lansate de liderii PSD la adresa Comisarului European Corina Crețu, devenită între timp candidat la europarlamentare pe lista Pro România, formațiune condusă de fostul premier social-democrat, Victor Ponta.
Publicația notează, în context, că România, care deține în prezent președinția rotativă a UE, se confruntă cu numeroase critici din partea Comisiei Europene și a legislativului de la Bruxelles din cauza atacurilor la adresa justiției și a tendinței de a o apuca pe calea iliberalismului promovat de Polonia și Ungaria.
Sub Liviu Dragnea, PSD încearcă să slăbească independența justiției, în beneficiul politicienilor acuzați de corupție, între care se numără însuși Dragnea.
În plus, formațiunea s-a lansat într-o campanie furibundă de contestare a Laurei Codruța Kovesi, în contextul intrării fostei șefe a DNA în cursa pentru ocuparea funcției de procuror-șef al Parchetului European.
Politico menționează și poziționările similare ale premierului Viorica Dăncilă, care i-a acuzat, nu o dată, pe liderii europeni de standarde duble atunci când critică PSD.
Deși mass-media română a adus în discuție scenariul ieșirii PSD din PES pentru a se alătura alianței proiectate de populistul Matteo Salvini, acest lucru s-ar putea dovedi riscant, scrie Politico, având în vedere faptul că electoratul PSD este unul majoritar pro-European.
În România, subliniază publicația citată, 52% din populație are o părere bună despre UE, procentul fiind totodată și unul dintre cele mai ridicate din întregul bloc comunitar.
Și totuși, încheie Politico, chiar dacă socialiștii europeni i-au criticat pe Dragnea și PSD, PES nu a făcut încă nicio mutare în direcția excluderii social-democraților români.
Sursa foto: INQUAM_Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.