Dreapta radicală / populistă / extremă nu acceptă deciziile judecătorești care o defavorizează. O atitudine care pune în pericol democrația

Prim ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, s-a declarat nedumerit de decizia Curții Supreme de la Ierusalim de a îngheța hotărârea guvernului de a-l destitui pe Ronen Bar, șeful serviciului intern de informații Shin Bet.

Alți membri ai cabinetului său au fost mai puțin moderați în declarațiile de condamnare. “Până astăzi, mulți cetățeni israelieni au trăit cu iluzia că trăiesc într-o democrație – o țară în care cuvintele explicite ale legii au sens. Hotărârea nefericită din această seară, sub pretextul compromisului, îi lipsește pe miniștri de autoritatea lor și transformă Curtea în gardianul de facto al Knesset-ului și al guvernului. În momentul decisiv al fiecărei probleme fundamentale – nu legea este cea care decide, nici deciziile guvernului, ci un mic grup de judecători pe care nimeni nu i-a ales”, a declarat ministrul Diasporei, Amichai Chikli.

Chikli e același care a provocat un important boicot al conferinței internaționale privind antisemitismul de la Ierusalim în urma invitațiilor lansate de el unor figuri ale extremei drepte europene, în frunte cu președintele partidului Reunirea Națională (RN) din Franța, Jordan Bardella.

Același Amichai Chikli care la două zile după primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din România se întreținea la telefon cu câștigătorul acelui scrutin, Călin Georgescu, mare admirator al fasciștilor români Corneliu Zelea Codreanu și Ion Antonescu, cercetat penal pentru propagandă legionară.

Trebuie amintit faptul că în timpul ședinței de judecată de la Ierusalim, deputata Tally Gotliv de la partidul Likud, condus de Netanyahu, a fost evacuată din sală din cauza scandalului pe care l-a provocat.

Nu e niciun secret că Netanyahu, judecat sub acuzații de corupție, e într-un conflict personal cu Bar, care l-a acuzat că i-a cerut să intervină în favoarea lui la proces. Iar Shin Bet investighează consilieri ai lui Netanyahu implicați în afacerea Qatargate, acuzați de PR în favoarea Qatar-ului, stat fără relații diplomatice cu Israelul și care finanțează cu bani grei Hamas, organizație teroristă cu scop declarat de distrugere a statului Israel.

De asemenea, la ora actuală Knesset-ul, parlamentul unicameral al Israelului, dominat de coaliție de dreapta naționalistă/dreapta extremă/ultra-ortodocși este în curs de adopta o lege de reformă judiciară care modifică procesul de numire a judecătorilor la Curtea Supremă, acordând guvernului un cuvânt decisiv, precum și reducerea prerogativelor instanței de cenzurare a actelor legislativului și executivului. Israelul nu are o Constituție scrisă ca Statele Unite, Franța sau România, ci un set de 13 legi de bază în temeiul cărora Curtea Supremă poate invalida legile adoptate de Knesset sau deciziile guvernului.

În Franța au avut loc recent demonstrații de protest împotriva condamnării de către justiție a liderei RN, Marine Le Pen, găsită vinovată de deturnare de fonduri în Parlamentul European în folosul partidului ei și declarată ineligibilă pe cinci ani, deci și pentru scrutinul prezidențial din 2027, unde sondajele o plasează în fruntea intențiilor de vot.

Le Pen s-a declarat victima unei persecuții politice, comparându-se chiar cu liderul de culoare american Martin Luther King, asasinat în 1968. Ea a primit sprijin din partea altor lideri ai dreptei radicale, între care președintele SUA, Donald Trump, care a spus că Le Pen este victima unei “vânători de vrăjitoare”.

Magistrații care au pronunțat sentința au primit amenințări, iar Parchetul din Franța a anunțat că au fost identificați cinci suspecți de comiterea acestor infracțiuni prin intermediul internetului.

De remarcat că Le Pen însăși se pronunța în 2013, pe când era deputată în Parlamentul European, pentru declararea ineligibilității pe viață a politicienilor găsiți vinovați de deturnare de fonduri publice. Iar lidera Le Pen nu este singura în vizorul justiției pentru deturnare de fonduri europene. În 2024 cinci foști deputați europeni din partidul centrist Modem, condus de actualul prim ministru, Francois Bayrou, au fost condamnați pentru aceeași infracțiune ca Le Pen, iar fondatorul partidului Franța Nesupusă (LFI, stânga radicală/extremă) este și el anchetat de OLAF (Oficiul European de Luptă anti-Fraudă) pentru deturnare de fonduri europene. Iar fostul președinte al Republicii (2007 – 2012), Nicolas Sarkozy, a fost condamnat definitiv în decembrie 2024 la trei ani închisoare, dintre care unul cu executare sub arest la domiciliu cu brățară electronică, pentru finanțare ilegală a campaniei prezidențiale din 2007.

În fapt justiția franceză nu a făcut decât să aplice legea, inclusiv cea privind ineligibilitatea imediată, adoptată de parlamentul Franței.

În Statele Unite, președintele Donald Trump a cerut Republicanilor majoritari în Camera Reprezentanților punerea sub acuzare a judecătorului federal districtual James Boasberg, care a invalidat ordinul executiv de expulzare a unor venezuelieni presupuși a fi membri ai unor bande de infractori. Președintele Curții Supreme a Statelor Unite, John Roberts, el însuși un conservator numit de președintele Republican George W Bush, a criticat intervenția lui Trump, spunând „De mai bine de două secole, s-a stabilit că punerea sub acuzare nu este un răspuns adecvat la dezacordul cu privire la o decizie judiciară”, într-o declarație emisă de biroul de informare publică al Curții Supreme. „Procesul normal de revizuire în apel există în acest scop”. Și într-adevăr, Curtea Supremă a întors, cu un verdict de 5 – 4 (în care judecătoarea conservatoare Amy Coney Barrett s-a alăturat minorității constituite din cele trei judecătoare liberale) decizia lui Boasberg.

De altfel, în 222 de ani, doar 15 judecători federali au fost puși sub acuzare de Camera Reprezentanților și numai opt dintre aceștia au fost îndepărtați din funcție de Senat cu un vot de cel puțin 2/3. Delictele de care au fost acuzați erau luare de mită, sperjur, stare de ebrietate în complet și nicidecum decizii pronunțate în instanță.

Este interesant de remarcat că Partidul Republican a fost pe deplin de acord cu numeroase decizii ale Curții Supreme, inclusiv cea din 2022 care statua că nu există un drept constituțional la avort provocat, ceea ce a dat mână liberă statelor să legifereze cum doresc în această privință. Șase dintre cei nouă judecători ai Curții Supreme sunt conservatori numiți de președinți Republicani.

Mai trebuie spus că în 2016, ultimul an din cel de-al doilea mandat al președintelui Democrat Barack Obama, majoritatea Republicană din Senat a blocat numirea judecătorului Merrick Garland până la alegerea lui Trump în primul său mandat, care a numit apoi nu mai puțin de trei judecători conservatori în posturile devenite vacante, cei care au înclinat decisiv balanța în votul 5 – 4 din 2022 privind avortul, când președinte era Democratul Joe Biden.

În România politicieni ai dreptei radicale ca George Simion, Călin Georgescu sau Diana Șoșoacă au contestat vehement deciziile recente ale Curții Constituționale de anulare a turului 2 al alegerilor prezidențiale din 8 decembrie 2024, precum și a candidaturilor lui Georgescu și Șoșoacă (de două ori), calificându-le drept “lovitură de stat”, chemând la demonstrații de protest și chiar dedându-se, ca Șoșoacă, la invadarea sediului Curții Constituționale.

Acestea sunt doar patru exemple de neacceptare a unor decizii ale justiției de către dreapta radicală/populistă/extremă. Nu înseamnă însă că nu există și alte exemple și nu doar dreapta este implicată în astfel de proteste. În Polonia de pildă, actuala putere, o coaliție care merge de la centru dreapta la stânga, acuză Curtea Constituțională, care conține numeroși judecători numiți de fosta administrație a Partidului Legii și Dreptății (PiS, dreapta populistă), de obstrucționare a procesului legislativ și de protejarea membrilor PiS acuzați de corupție.

Dar asaltul actual al dreptei radicale împotriva justiției pe mai multe meridiane reprezintă un atac împotriva însuși statului de drept și separației puterilor. Menționarea faptului că judecătorii sunt numiți și nu aleși ca puterea legislativă și cea executivă este de natură demagogică și populistă. Îmi aduc aminte că 1990 – 1991 când Adunarea Constituantă discuta proiectul Constituției, deputatul PNL Mircea Ionescu Quintus a intervenit în dezbateri și a atras atenția că formularea “justiția se face în numele poporului” nu este corectă și a propus schimbarea în “justiția se face în numele legii”, schimbare care a fost adoptată de plenul Adunării.

Justiția nu se poate face în numele poporului, care este în bună măsură analfabet funcțional (de exemplu 40% în România), în proporție și mai mare analfabet politic și în proporție covârșitoare analfabet juridic. Vă imaginați ce s-ar întâmpla dacă justiția s-ar face în numele poporului…

De asemenea, protestele împotriva “politizării” justiției ignoră însăși contextul în care funcționează puterea judecătorească în stat, mai ales cea cu jurisdicție constituțională. Numite de puterea executivă și cea legislativă instanțele constituțională iau decizii eminamente politice. Căci cum altfel poate fi numită compararea unei legi cu Constituția unei țări? Când Curtea Supremă a Statelor Unite a decis că nu există un drept constituțional pentru avort la cerere ce altceva a făcut decât să aplice voința unei majorități conservatoare care a constatat că în absența unui text scris în Constituție un astfel de drept nu există? Iar ce altceva decât decizie politică a fost cea din 2000 când Curtea Supremă a SUA a ordonat oprirea renumărării voturilor din Florida în alegerile prezidențiale, în care George W Bush a câștigat statul la o diferență de 537 de voturi din șase milioane și cei 25 de mari electori ai statului care i-au oferit victoria împotriva lui Al Gore în Colegiul Electoral cu 271 – 266?

Și în România, cum altfel poate fi numită invalidarea candidaturilor lui Călin Georgescu și a Dianei Șoșoacă decât politică, atunci când Curtea Constituțională a constatat încălcarea de către aceștia a Constituție?

Întrebarea care se pune este dacă aceste decizii au fost luate sub presiune politică sau au fost corupte și în cele mai multe cazuri nu există probe în sprijinul acestor acuzații. În SUA de pildă, judecători conservatori de la Curtea Supremă au opinii ferme în acest sens de zeci de ani, mult mai puternice chiar decât cele ale președinților care i-au numit. Ei sunt numiți pe viață și rămân în funcție mult după ce mandatul președinților care i-au numit s-a încheiat.

Așa încât contestarea legitimității justiției ca putere nealeasă în stat reprezintă un atac împotriva separației puterilor în stat și a statului de drept. Desigur că acest aranjament constituțional nu este ideal, dar care este alternativa? În mod evident autoritarismul în care justiția este subordonată direct puterii executive. Iar istoria este plină de exemple cu privire la ce se întâmplă într-o astfel de situație, inclusiv în România.