G4Media.ro

Drulă îl acuză pe Boloș că a gestionat un buget mincinos și…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Drulă îl acuză pe Boloș că a gestionat un buget mincinos și că încalcă legile și Constituția României: Sunteți unealta cu care Marcel Ciolacu a ajuns să guverneze România prin decret

În cadrul dezbaterii moțiunii simple „Marcel Boloș, un ministru care crește taxele cu zâmbetul pe buze”, președintele USR Cătălin Drulă a acuzat că Boloș a gestionat un buget mincinos și că încalcă legile și Constituția României, permițând ca țara să fie guvernată prin decret.

„Am auzit mai devreme o suită impresionantă de minciuni în ceea ce privește guvernarea fiscală actuală a României. Ceea ce ați făcut dumneavoastră în aceste luni, de când sunteți ministru al Finanțelor, nu și-a permis nimeni să facă în 30 de ani. Și n-au fost numai guvernări bune sau excepționale, n-au fost numai oameni la care ne uităm în urmă cu stimă și mândrie, dar nu și-au permis să meargă până acolo unde ați mers dvs. Ați dat ordonanțe de urgență peste ordonanțe pentru a vă da derogare de la legile României. Practic, guvernați fiscal în momentul de față în afara Constituției”, a spus Cătălin Drulă.

Liderul USR arată că ne aflăm în 30 octombrie și nu a fost încă publicat raportul semestrial cerut de Legea responsabilității fiscal bugetare, deși termenul era până la sfârșitul lui iulie.

„Cine vă credeți? Poate, pe mulți îi păcăliți, nu cunosc tehnică legislativă, eu știu, nu or fi studiat Constituția, legea responsabilității fiscal bugetare, legea finanțelor publice, Codul fiscal, cadrul fiscal bugetar al României pe care nu și-a permis nimeni să-l încalce. Sunteți unealta cu care Marcel Ciolacu a ajuns să guverneze România prin decret. Nu mai contează nimic, nu mai contează de unde vin banii și unde se duc. Nu mai contează Parlamentul, cel trecut în Constituție ca fiind cel care decide aceste alocări. Ați gestionat un buget mincinos. Am spus-o aici, în decembrie anul trecut, bugetul adoptat de dumneavoastră cu largă majoritate este unul mincinos, cu venituri supraestimate și cheltuieli subestimate. V-ați referit la preluarea guvernării, ați spus „eu am preluat lucrurile într-o situație foarte grea”. Cine a guvernat un an și jumătate înainte? Guvernul Ciucă. Da, PSD și PNL. Sunteți de doi ani la guvernare și în gura voastră se aude doar USR. Nu vă crede nimeni. Eu știu că vă doriți, domnul Roman, ca sondajele acelea să vă confirme. Dacă plătiți suficient, o să vă confirme ce vreți dumneavoastră, dar realitatea este că românii trăiesc din ce în ce mai prost. Realitatea este că ați crescut taxele peste noapte. Da, de mâine, de poimâine se aplică taxele crescute pentru IT, pentru cei din construcții, pentru cei din agricultură și alimente. Cine a dat pentru cei din agricultură și industria alimentară facilitățile? Au fost înainte de PNRR? Domnul Boloș, au fost înainte de PNRR sau după PNRR date facilitățile pentru agricultură și industria alimentară? Vă spun eu, au fost date în 2022 de Guvernul Ciucă și scoase de Ciolacu un an mai târziu”, a spus liderul USR.

Acesta avertizează că nu merge ca PSD și PNL să continue să își bată joc de oamenii care trăiesc în fiecare zi mai prost. „Am făcut un calcul: hai, să luăm un operator de excavator care a ajuns să câștige ceva mai bine în ultimii ani. La 7.500 de lei pierde 1.000 de lei. De mâine, la salariu. Vă gândiți la oamenii ăștia, vă gândiți la familiile lor, vă gândiți cum e să îți bați joc de prevederea din Codul fiscal care spune să nu crești taxele cu mai puțin de șase luni înainte de intrarea în vigoare? V-ați dat ordonanță de urgență și ați dat derogare și de la asta. Va avea consecințe concrete acest fel de a guverna cu ordonanțe de urgență. Și dumneavoastră sunteți un expert în asta, ați umplut administrația românească, aveți numele pe zeci și zeci de ordonanțe de urgență. Știți foarte bine de ce, da? Pentru că credeți că vă scapă de responsabilitate, că există o decizie a CCR și într-o ordonanță de urgență poți să treci orice porcărie, să încalci orice, că nu vei răspunde”, a comentat Drulă.

El a mai adăugat că actualii guvernanți ar trebui să aibă mai multă grijă. „Și Ceaușescu și alții dinainte au crezut că nu o să răspundă. Nu poți să-ți bați joc de o țară, să subminezi economia națională și să crezi că nu vei răspunde”, a spus președintele USR subliniind că niciun guvern din țara asta, oricât de hulit, oricât de nenorocit și plin de corupție, oricât de detestat, nu și-a permis să nu facă rectificare bugetară. „De ce nu faceți rectificare? Pentru că refuză cei din Ministerul Finanțelor să accepte falsurile dumneavoastră? Refuză să scrie pe hârtie că se poate sub 6%? Nu se poate sub 6% și știți foarte bine și, dacă in extremis, o să faceți asta pe cash, ca un țepar de la un SRL care nu plătește facturi deja emise, pe ESA nu o să păcăliți pe nimeni”, a comentat Cătălin Drulă.

Acesta a continuat arătând că Guvernul lui Ciolacu speră că trec alegerile de anul viitor și că mai ține șarada până atunci.

„Asta înseamnă distrugerea economiei românești, asta înseamnă pierdere de valoare, asta înseamnă refuzarea dreptului acestei țări la prosperitate. Și, da, înseamnă și că din 2025 va fi mult mai greu de curățat după acest fel mizerabil de a guverna, în care v-ați dat derogare de la orice normă, de la orice lege. De la Constituție, până la urmă. Parlamentul aici ar trebui să decidă unde merg banii. Ați băgat mâna după banii primarilor acum. Ați vorbit cu câțiva primari mari să tacă deocamdată, o lună, două. E o minciună și știți și voi foarte bine. Nu poți să faci un buget care e construit pe un deficit de 70 de miliarde și să ajungi la 120. Cum ajungi acolo? Cu cheltuieli făcute cu nesimțire. Spuneți că nu se pot reduce cheltuielile. Nu, spuneți două lucruri. Spuneți o minciună – că ați redus cheltuielile -, nu ați redus nicio cheltuială. Secretarii de stat sunt tot aceia, e același număr de secretari de stat. Și știți cum se schimbă? Nu prin vreo lege asumată, angajarea răspunderii, un mare pachet legislativ, ceva epocal. E o hotărâre de guvern care stabilește numărul secretarilor de stat la fiecare minister. Dacă vrea domnul Ciolacu, dacă vreți dumneavoastră, puteți să renunțați acolo din pleiada care e lângă dumneavoastră de oameni pe care îi cărați în toată administrația. 800 de oameni pe care i-ați adus în plus la MIPE, 20% la salarii la ANAF. În schimb, bani pe care am putea să-i luăm de la Uniunea Europeană îi ascundeți. Tocmai mi-a venit un răspuns de la colegii dumneavoastră de guvernare, de la domnul Predoiu și Grindeanu. Cei 50 de milioane de lei dați pentru BMV-urile domnului Bode nici astăzi nu au fost ceruți de la Comisia Europeană și vor rămâne pe bugetul de stat. 50 de milioane despre care spuneți că nu e nevoie de ei. Veți răspunde pentru acest dezastru și nu doar la Judecata de Apoi, ci la judecata de aici”, a spus Cătălin Drulă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Fabulos discurs. Admirabil mesaj. Dacă l-ar citi românii cu discernământ ar trebui să meargă musai cu Drulă și cu USR. Dumnezeu să vă binecuvînteze baieți curați și deștepți!

  2. Bolos este un agiamiu care incearca sa scoata apa din barca care se scufu.nda cu lingurita.

  3. Imaginea dezastrului. Soluție: USR de 4 ori în 2024!

  4. Pai asta a facut toata viata cu ranjetul hidos sa minta si sa doseasca banii Erau activitatile de baza in fisa postului popandaului

  5. usl inseamna rotatia cadrelor si stergerea urmelor. Reforma e strict legata de interesele si siguranta lor