G4Media.ro

Drulă: Înainte de renovarea făcută de Primăria Sectorului 4, autocarele treceau prin…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Drulă: Înainte de renovarea făcută de Primăria Sectorului 4, autocarele treceau prin Pasajul Unirii și nu se întâmplau accidente / Din păcate, concepte moderne de proiectare și siguranță rutieră cu greu își fac loc în lumea în care „merge și așa” și „hai să-i dăm o față”

Liderul USR, Cătălin Drulă, afirmă, vineri, într-o postare pe Facebook, că, înainte de renovarea făcută de Primăria Sectorului 4, autocarele treceau prin Pasajul Unirii și nu se întâmplau accidente.

„Din păcate, concepte moderne de proiectare și siguranță rutieră cu greu își fac loc în lumea în care «merge și așa» și «hai să-i dăm o față»”, susține Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor.

Acesta precizează că un reprezentant al Primăriei Sectorului 4 (PS4) a recunoscut într-un interviu că s-a redus gabaritul pasajului ca urmare a renovării, astfel că se poate presupune că înainte de renovare avea 3,80 m – 4,00 m. „Adică un autocar cu tot cu aerul condiționat de deasupra trecea prin pasaj înainte de renovare (cam 3,77m au unele dintre cele mai înalte din cercetarea mea rapidă)”, spune Drulă.

Liderul USR menționează că „pre-limitatorul cu lanțuri poate fi ocolit (intenționat sau din greșeală) pe intrarea unde s-a produs tragedia de azi”

„Grinda este de o construcție neiertătoare, după cum s-a văzut și azi. Se pot imagina construcții mai ușoare care să servească același rol de barieră fizică, sau cu puncte de cedare predefinite în caz de lovire. Sunt exemple destule în Vestul Europei”, mai afirmă Drulă.

Postarea integrală a lui Cătălin Drulă:

Pentru că am primit foarte multe întrebări legate de Pasajul Unirii și accidentele/tragediile produse după renovare, câteva observații și gânduri rapide:

1. Înainte de renovare nu se întâmplau astfel de accidente.

2. Prin renovare s-a redus gabaritul (înălțimea) pasajului. Cu cât și de la cât, nu ne spune exact Primăria Sectorului 4, dar un reprezentant al PS4 recunoaște într-un interviu asta.

3. Inspectoratul de Stat în Construcții (politizat) în noiembrie 2022 vine cu un raport în care doar două cifre sunt relevante. Că gabaritul pasajului este de 3,70m, iar limitatorul de înălțime este la 3,50m, confirmat după măsurători.

4. Având în vedere recunoașterea reprezentantului PS4 că s-a redus gabaritul pasajului ca urmare a renovării, putem presupune că înainte de renovare avea 3,80m-4,00m.

5. Adică un autocar cu tot cu aerul condiționat de deasupra trecea prin pasaj înainte de renovare (cam 3,77m au unele dintre cele mai înalte din cercetarea mea rapidă).

6. Și atunci mai rămâne de explicat afirmația PS4 că tot la 3,50m era limitată înălțimea și înainte de renovare. Da, indicatorul de pe grinda de limitare avea scris pe el 3,50m, dar așa cum se intuiește destul de ușor pe imagini luate cu vechea grindă (comparat cu cea nouă) în cei 10 ani dinainte de renovare pe Google Street View, doar scria 3,50m pe vechea grindă, fizic era mult mai înalt spațiul de dedesubt (posibil 3,80-4,00m).

7. Pe scurt, înainte de renovare autocarele treceau prin pasaj. Posibil ca și după renovare foarte multe modele să încapă la o limită neconfortabil de centimetri față de tavan. Din acest motiv, s-a lăsat grinda de limitare acces la 3,50m, de teama unor incidente în pasaj în noua configurație.

8. Pre-limitatorul cu lanțuri poate fi ocolit (intenționat sau din greșeală) pe intrarea unde s-a produs tragedia de azi.

9. Grinda este de o construcție neiertătoare, după cum s-a văzut și azi. Se pot imagina construcții mai ușoare care să servească același rol de barieră fizică, sau cu puncte de cedare predefinite în caz de lovire. Sunt exemple destule în Vestul Europei.

Din păcate, concepte moderne de proiectare și siguranță rutieră cu greu își fac loc în lumea în care “merge și așa” și “hai să-i dăm o față”.

Concluziile autorităților vor fi bineînțeles că totul e în regulă, șoferul e de vină și dacă scrie 3,50m atunci toată lumea pe linie e absolvită de vină. Între timp, se petrec tragedii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

55 comentarii

  1. Adică, înălțimea maximă a vehiculelor care pot trece în siguranță prin pasaj nu mai este de 4m, ci de 3,5m.

    • Adica am facut intrare de parcare in mall.

    • Speculez acum: ca sa se „incadreze in bugetul redus” nu s-a mai facut razuirea vechiului stat asfaltic de uzura ci s-a pus noul strat de uzura direct peste cel vechi, astfel incat s-a redus gabatitul pe inaltime al intregului pasaj.

    • S-a răzuit vechiul start de asfalt.

  2. Și pentru ca s-a creat o situație de fapt cu numeroase implicații juridice (penale, civile etc), dosarul va întra pe mana Justiției din Romania: Dumnezeu cu mila.
    Te ferești cât poți de Justiția romana (Doamne ferește, îți spui), dar când ajungi pe mana ei te rogi iarasi: Doamne, fie-Ti mila!
    Asta e statul roman, de la administrație, la justitie: te învață că speranța e tot la Dumnezeu.
    Mi-e mila de acei bieti oameni, de la șofer la pasageri.

    • Să înțeleg că orice nu ne convine nu este bine făcut,daca sunteți șoferi atunci înseamnă că trebuie să vă uitați și după semnele de circulație căci nu sunt degeaba puse acolo mai lăsați scuzele tardive și respectați legea

    • Statul roman întareste parteneriatul cu biserica.Cica atunci cand te batjocoreste gasesti alinare in biserică.Si ramai asa,om cu frica de Dumnezeu,fara sa-ti dai seama ca astia sunt Satana.

  3. Adică cum? Constructorul trebuia să intuiască că unii proști văd 3,5m și zic „Lasă, mă, că încap și eu cu 3,8m”? Ce dacă înainte era mai înalt pasajul dacă ACUM este mai scund și semnalizat ca atare?

    • Pasajul ala a avut 4m si a circulat lumea bine mersi prin el zeci de ani de zile.
      Acum a fost „imbunatatit” de Baluta pe 12mil de euro si i-a scazut inaltimea la 3.5m.
      Doar noi avem pasajele astea, restul lumii e normala.

    • Rezumand comentariul tau: „ce daca mor oameni?”

    • Tu dacă găsești un gard în drum te dai cu capul de el fiindcă înainte nu era niciun gard acolo? WTF, voi gândiți ce spuneți?

    • Da. Cand o sa faci tu proiectare, o sa intelegi de ce inginerii isi iau marja de eroare si exista un factor de supradimensionare. Aici ar fi fost vorba de o amenajare stupid-proof sau in termen ingineresti fail-safe.
      Evident, aici nu sunt de vina si prostii care au proiectat/avizat… e doar soferul si mortul.

      Hai sa-iti zic o chestie. Stii ca la semaforizari exista un timp de rosu-general care de regula are o lungime de 2 secunde? Ce s-ar intampla daca am scoate aceste 2 secunde? Ai idee cati morti si raniti ar fi? Asta inseamna sa proiectezi cu cap si sa nu lasi totul pe factorul uman.

    • Ce vrea sa zica este faptul ca pasajul nu a fost construit conform proiectului ,pai cine sa mai fure ca Pnl si Psd nu mai au banii desi ne iau 45%din salari si tva la fiecare tranzactie ,asa ca a fost facut mai mic .Intradevar ,soferii au obligatia sa respecte semnele de circulatie (in caz ca le observa) daca nu se pot intampla tragedii Intrebarea mea este constructorul nu trebuie sa respecte proiectul ?

  4. Nu știu unde locuiește domnul Drula,s-ar eu locuiesc in cartier, la intersecția cu Mărășești, de 60 ani, de când Cantemir era Magistrala Nord -Sud. Am fost acolo când au făcut metroul și apoi pasajul. Am fost, in timp, și ghid la fostul ONT și va spun ca niciodată o Setra sau Mercedes din cele care aduceau turiști la Giurgiu, nu a încercat sa treacă prin pasaj. Știu ca politic e momentul sa îl ataci pe Primar, dar dacă spui prostii te dezaprecieri politic. Nici înainte de renovare prin pasaj nu puteau trece TIR uri ( de fapt la Șincai exista un semna de Interdicție pentru TIR uri) sau autocare, cu atât mai mult supraetajate. Grecul a urmărit GPS ul și s-a dus ca in brânza . Este păcat ca se întâmpla atâtea accidente: ceva s-s întâmplat totuși, fiindcă înainte nu erau decât mașini lovite de pilonii pasajului și motocicliști făcuți praf, cauza fiind viteza excesivă! Dar sa spui ca înainte treceau autocare prin pasaj este o minciuna enorma. Chiar și pentru un politician!

    • Drula e un exemplu tipic de arivist activist care lipsit de idei de valoare da cu parul de cele mai multe ori in balta!Adica dua el drumurile trebuie pregatite astfel ca si soferii nesabuiti fara respct fata de legi sa poata sa-si faca de cap!Adica e normal ,dupa Drula,sa se ocolesca un limitator si sa se calce linia continua si mai mult e normal da vezi limitarea de 3.5 m si sa nu ti cont de ea ,caci a fost candva (stie grecul?) de 3,8-4 m!

    • #Anton… fara beton! Madame firea în ce se încadrează?…..

  5. A iesit si Drula sa capitalizeze electoral dar degeaba. Totul va fi stabilit de procurorul de caz.
    De ce nu a iesit mr Drula sa se lege cu lanturi de pasaj inainte de accident(e) daca sufera asa rau acum.

  6. Nu știu cât a avut pasajul . Dacă pe stâlpul ala este afișat 3.5 m h înălțime iar tu nu cunosti ce dimensiuni are masina ta ,ești vinovat. Punct. Nu are rost sa vorbim cât a fost ,cât a avut ca înainte treceau macarale de 7 m înălțime. Acum la ora asta era un limitator în funcțiune vizibil și regulamentar de 3.5 m.

  7. Limitatorul pentru înălțime este foarte aproape de pasaj, astfel încât partea din fața mașinii coboară rampa și ridică ușor spatele mașinii care ajunge astfel să se lovească de el. Ar trebui montat la o sută de metri distanță de panta de la intrarea în pasaj.

  8. Băluță la pușcărie, la un loccu Piedone!!!!

  9. Să înțeleg că orice nu ne convine nu este bine făcut,daca sunteți șoferi atunci înseamnă că trebuie să vă uitați și după semnele de circulație căci nu sunt degeaba puse acolo mai lăsați scuzele tardive și respectați legea

    • Asta mai era si profesionist.

    • Esti cumva Toni Greblă? Cel care serveste cauza,acum ca prefect.A fost si pe la CCR,cand s-a batut în cuie,in numele libertatii convorbirilor telefonice,folosirea telefonului anonim,neidentificabil,cu care baietii destepti fac afaceri subterane,iar nesimtitii ameninta oamenii,mai ales femeile.

    • Căutați cu google maps și veți vedea ca și înainte de reabilitare cota maxima de inaltime a intrarea in pasaj era tot de 3,5 m. Pai și atunci, de unde apar acum problemele?

  10. De ce sa nu incapa autozube autocare in pasaj? Faceti ce trebuie sa intre, limitatorul ala nu trebuia sa omoare oameni!!!!!!! Cine l-a proiectat si cine a comandat asa ceva la puscarie! Puteau face un limitator de innaltime dar proiectat sa nu omoare oameni! Bani cu lopata s-au dat dar pe ce?? Pe limitatoare sa omoare oamenii??? Mama voastra de mafioti

    • De exemplu sa se ridice albia Dambovitei si sa se coboare tunelurile de metrou, ca sa faca loc si pentru autocare… Cum propui?
      Daca trecea pe deasupra si astepta la un semafor sau doua il durea ceva?

  11. Poate nu murea un om dacă și grinda era mai consolidată.La cît de grea e grinda aia o prinzi cu 6(șase)piroane? Pînă și cimentul ăla parcă a fost pus ca în reclama aia cu cimentul pus cu roaba.La smuls că pe mămăligă.Dacă era mai țeapăn rămînea autocarul înfipt ea nu ceda așa ușor.

    • Corect! De fapt limitatorul nu avea fundație solidă să nu poată fi doborât așa ușor. Dacă era autocar românesc ar fi ieșit un scandal ca la Colectiv. S-ar fi cerut pușcărie pentru responsabili, în cazul de față primăria care-și face reclamă chiar pe pereții pasajului!!! Așa, grecul plătește.

  12. Dezastru de renovare, oameni morti, raniti ,accident cu foc de poti muri axfisiat, nu poti trece pe sensul celalalt din cauza tablelor continu puse, inaltime luata din pasaj ,. Cum poti sa pui fix inaltimea, daca calci pe o piatra si faci balans gata accidentul. Balute trebuie sa raspunda cu puscaria pt persoana decedata si raniti, la fel ca si piedone dupa cazul colectiv

    • Baluta nu trebuie sa raspunda pentru table puse sau nepuse,ci pentru eventuale aranjamente ilegale facute,daca mai pot fi descoperite,prin anchetă.Pentru „table”trebuie sa raspunda specialistii,care si-au pus semnaturile pe lucrare,inclusiv la receptionarea ei.

  13. Bună seara. Indicatorul care indică înălțimea mereu a fost de 3,5m însă da înainte puteai trece cu autocarul de 3.7-3,8 înălțime prin pasaj. Dacă este să învinovătim pe cineva este simplu,mai ales că stim toti să aratam cu degetul si sa gasim vinovatul insa da șoferul trebuia să aibă grijă la indicatoare dar de ce nu luăm în calcul faptul că nu s-a incadrat bine dintr-o eroare sau o neatenție și mai ales dacă era pentru prima dată pe acel bulevard.Toleranța ar trebui să fie mai mare decât înălțimea trecută pe indicator ar trebui autoritățile să ia în calcul anumite erori umane care nu pot fi prevazute uneori. Nu aș fi intervenit cu acest comentariu însă eu sunt unul dintre șoferii care am avut o experiență neplăcută cu pasajul unirii venind dinspre Intercontinental însă am reușit să trec prin pasaj cu un autocar Mercedes Turismo,deși văzusem la intrarea în pasaj semnul de înălțime de 3.5m la ora de vârf nu mai aveam ce face decât să risc și să merg mai departe încet,eram doar eu,la Intercontinental debarcasem toți pasagerii, un motiv în plus să risc,nu aș fi rănit pe nimeni. Toate pasajele ar trebui să aibă minim 4 m și atunci nu ar mai avea loc tragedii însă toleranța este cheia,pentru cunoscători în Germania la poduri,pasaje semnalizate cu 3,9m treci lejer cu un autocar, tir cu înălțimea de 4 m. După atâtea incidente ar trebui autoritățile să se sesizeze și să facă ceva pentru prevenirea accidentelor iar șoferii ar trebui să fie mai atenți chiar dacă circulă pe drumuri necunoscute și să nu riște. Dumnezeu să aibă grijă de toți.

    • Pasajul Unirii nu e la categoria „toate”. A fost inițiat după ce planșeul stației de metrou era turnat. A trebuit să „încapă” între cota planșeului de la metrou și cota parterului magazinului Unirea. Nivelul străzii a fost ridicat cu vreo doi metri (vedeți unde se termină scara rulantă de la metrou). Acuze la adresa celor de azi nu schimbă nimic.

  14. Nimeni nu citește ce a scris altcineva anterior. Fiecare își spune oful și se aude doar pe el. Am precizat de ce mașinile lovesc limitatorul de la intrarea în pasaj dar nu a citit numeni și nu a interesat pe nimeni.

    • Pentru ca toți suntem experți cu păreri diferite! 😂😂😂

    • Ba da,problema este ca,înainte de această înflorată 😁 si costisitoare renovare,acest pasaj nu producea atat de multe accidente.Va dati seama ce ar însemna sa se întample în continuare,cu aceiasi frecventă?Vecinatatea km0,centrul centrului turistic al Bucurestiului sa se umple de …….,iar siguranta constructiilor noi din Romania sa devina o loterie.Cand sunt atat de multe cazuri,înseamna ca ceva este putred in administratia noastra,coruptia îsi arată hidosenia.

  15. Domnule Drula, studii de specialitate în domeniul construcțiilor de drumuri și poduri, cu siguranță nu aveți, politica se pare ca începeți sa o înțelegeți, ca de domnul Baluță este dintr o alta formațiune politica…dar oare logica când o sa începeți sa o înțelegeți…dacă pe acel limitator scrie 3.50 m oare de ce sa încercăm sa îl fentat…sau dumneavoastră doar asa ați reușit în viata…fentand tot ce v a stat în cale…
    P.S.: nu sunt politician, un simplu inginer constructor CFDP (poate reușiți domnule Drula sa deslusiti abrevierea), cautati în documentele de specialitate, căci logica sigur nu va ajuta…

    • Păi n-ai citit tot articolul! Înainte scria tot 3,50 metri și se putea trece cu înălțime mai mare. Acum scrie tot 3,50 metri și au podit tavanul. Deci unii au trecut de sute de ori având 3,70 metri de exemplu dar acum lovesc tavanul.

  16. Bine ca nu au pus si limita de greutate. Cine a proiectat limitatorul ala probabil ar fi pus mine antitanc.

  17. Dar dle inginer,nu vi se par cam multe incidemtele din pasajul proaspat renovat?
    Parca cu „surle si trambite” se anunta consolidarea,nu „spoiala”facuta.
    Acu’stau si ma gandesc cat de bine or fi facute si celelalte lucrari ale dlui Primar(pasajul Metalurgiei,statia de metrou sipraterana)….
    Cat despre balizele puse pe toate trotoarele ca sa nu poti parca-oribile.
    S-a gandit dl Primar ca un copil sau chiar un adult se poate impiedica sau aluneca iarna si ranii in ele? Trotuare proaspat asfaltate sunt acu ciuruite….o sa auziti in iarna asta si ispravi de genul asta,presimt. Dl Primar ce are de zis?
    Cand se apuca sa faca si ceva pt cetateni? De pilda anvelopari blocuri. In „buza” altor alegeri? Presimt dle Baluta ca ne vom incerca norocul cu un alt primar.

    • A postat ieri pe FB cineva un colaj cu accidente similare petrecute în anii dinaintea renovării. Destule, doar că nu mediatizate ( fără victime, samd).

  18. Dacă un șofer român producea un accident mortal ignorând semnele de circulație undeva in străinătate, useristii ar fi injurat românii.

    Când un șofer grec a făcut asta la noi, useristii înjură românii.

  19. Cam urât că a fost grea acea barieră, era de ajuns ceva mai ușor. Poate un senzor de măsurat înălțimea și dacă ceva depășește 3.5M să fie un ecran deasupra la pasaj de atenționare, sau o barieră. Care să coboare atunci când ceva depășește 3.5 M înălțime pe intrarea din pasaj. Greu cu SF – ul tehnologic.

  20. 12.000.000 € ! Pentru o micsorare 😂 si o spoiala.
    E campion la furt și chici s4…poate se lupta cu s3 dar nu se pune.

  21. Problema este cu acele limitatoare de înălțime. Dacă erau făcute din material plastic nu se întâmpla această tragedie.

  22. Chiar nimeni nu înțelege ca nu mai avem proiectanți și nici constructori PROFESIONISTI? Au fost odată… au turnat asfalt peste cel vechi ca să îl niveleze și sa acopere gropile. Atâta. Normal ca a scăzut înălțimea de gabarit.

  23. Băăă, minți cu nerușinare… eu treceam aproape zilnic pe acolo… și treceau zeci/sute de autocare… vezi, de exemplu, echipele de handbal/baschet, etc. care mergeau să susțină meciuri la Sala Polivalentă… dar când ești profitor, tre să dai bine pentru alții…

  24. În sfarsit,a aparut si dovada,pe care nici o unealtă nu poate s-o mai astupe.Parca renovarea ar fi durat un secol😁.Cu toate ca ,avand in vedere importanta lucrarii,a durat nepermis de mult.

  25. Sa-i explice cuiva rethardului de Drula, acest ZERO al politicii, care incearca sa capitalizeze electoral aceasta tragedie ca: poarta in care s-a infipt autocarul ESTE marcata, semnalizata, presemnalizata la 50 de m in spate cu o poarta cu lanturi si cu marcaje pe carosabil de 5 metri in care se arata marimea maxima de 5 metri!!!

  26. Sa nu uitam de șosele cu 6 luni garanție și de drumurile fara trotuare pline de borduri verticale unde mame cu cărucioare trebuie sa meargă pe șosea

  27. In general, limitatoarele sunt făcute cu o toleranta, pentru că e posibil ca autocarul sa mai aibă ceva deasupra, un bagaj, o valiză, o prelata, dau orice altceva care să-l înalte, deci și înălțimea lui este aproximativa. Plus că autocarul se poate lăsa din pneuri mai mult sau mai puțin cu diverse ocazii, uneori și cu 30 cm.
    Sunt autobuze care, în stație, se lasă pe o parte vreo 40-50 cm ca să coboare pasagerii.
    De unde să știe șoferul daca trebuie să treacă prin pasaj cu pneurile lăsate sau nu ?
    Deci este vina proiectantului „renovării” plus ca, daca limitatorul este in stare sa fie smuls din buloane de o mașină, înseamnă că este periculos pentru circulație. Daca ar fi intrat, printr-un accident, o mașină în limitator și el ar fi cazut peste toate celelalte mașini vecine aflate în trafic, oare cate mașini și cati oameni ar fi strivit ?
    Deci prostie mai mare decât asta românească, cred că nu există pe mapamond !
    Facem și desfacem de zece ori, și, până la urmă, ne dam singuri cu parul în cap !!

  28. #Anton… fara beton! Madame firea în ce se încadrează?…..

  29. Pacat ca USR incearca sa obtina capital politic chiar si de pe urma unor accidente tragice.

    La fel de bine ar putea fi acuzat si Drula (in mod absurd, desigur) ca atata timp cat a fost ministru al transporturilor habar nu avea de problema podului care s-a prabusit in jud. Neamt.
    Ca cineva nu si-a facut bine treaba, in legatura cu acea grinda, este cat se poate de clar.
    Dar sa te apuci sa faci gargara si sa incerci sa dai vina pe X, Y doar ca sa castigi capital politic este sub orice critica.
    Nu e de mirare ca USR a ajuns o „epava politica”
    (din pacate)

  30. Drula a rasfoit „google” timp de 2 zile si apoi si-a asumat informatiile gasite ca si cum ar fi constatarile sale personale, de mare specialist in constructii rutiere(metalice)
    Fie vb intre noi, in momentul in care un IT-ist incepe sa-si dea cu parerea despre cum ar trebui sa fie construite/ancorate niste grinzi de marcaj de pe marginea drumului…..e clar ca ceva pute rau de tot.