G4Media.ro

Drum complet blocat după un accident cu două TIR-uri și o mașină/…

sursa foto: ISU Suceava

Drum complet blocat după un accident cu două TIR-uri și o mașină/ Două persoane au ajuns la spital

Drumul Naţional 2 este complet blocat, sâmbătă după-amiază, în judeţul Suceava, urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri. Primele date de la locul accidentului indică faptul că două persoane au fost rănite şi duse la spital în urma evenimentului, transmite News.ro.

Accidentul a avut loc pe DN2 Suceava – Fălticeni, în zona localităţii Cumpărătura, judeţul Suceava. Conform ISU Suceava, în eveniment au fost implicate două TIR-uri şi un autoturism. Patru persoane au fost monitorizate de către echipajele medicale trimise la faţa locului, două dintre ele urmând a fi transportate la spital.

La ora transmiterii acestei ştiri, traficul rutier pe DN2 – E85 este complet blocat. La locul accidentului intervin pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă dotată cu echipament pentru descarcerare, două ambulanţe SMURD (B2 şi TIM), fiind trimise şi trei echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Suceava.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...