Drumarii atrag atenția asupra stării cauciucurilor: „Așa arăta cauciucul mașinii care a provocat accidentul de aseară de pe autostrada A1, între Sibiu și Boița”
Un accident în lanț, produs duminică seară pe singurul tronson finalizat al Autostrăzii Sibiu – Pitești a provocat moartea unei persoane, iar conducerea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov atrage atenția asupra stării anvelopelor.
”Așa arăta cauciucul mașinii care a provocat accidentul de aseară de pe autostrada A1, între Sibiu și Boița! Din păcate accidentul în lanț a provocat și o victimă, după ce unul dintre șoferi a căzut de pe pasaj, în timp ce a încercat să se refugieze din calea mașinilor care circulau cu mare viteză. Accidentul s-a produs în condiții de ploaie înghețată care estre foarte greu de combătut, pentru că gheața acoperă imediat orice material antiderapant. Cele 8 utilaje din cadrul CIC Boița au acționat cu materiale antiderapante în continuu începând cu ora 18.45 (codul galben de ploaie înghețată fiind emis ulterior, în jurul orei 19), imediat după ce a început ploaia, cu treceri o dată la 30 – 40 de minute pe întregul sector dintre Mohu și Boița”, se precizează pe pagina de Facebook a DRDP Brașov.
Citește și:
Drumarii susțin că accidentul s-a produs deși pe toate panourile de afișaj de pe întregul sector de autostradă au fost afișate mesaje de avertizare cu privire la carosabil alunecos și restricție de viteză la 60 km/h. Unul dintre panourile acestea fiind amplasat la doar 1,3 km înainte de zona în care s-a întâmplat accidentul.
”Le atragem atenția șoferilor să se conformeze recomandărilor afișate pe panourile de avertizare pentru că acestea au scopul de a le proteja viața. De asemenea, recomandăm celor care sunt implicați în accidente ca, după ce anunță autoritățile, să se retragă pe banda de urgență sau să rămână în mașini pentru a nu se expune pericolelor de pe autostrăzi”, se mai precizează în postare.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
15 comentarii