G4Media.ro

Drumul care leagă Sinaia de cota 1400, redeschis circulaţiei / Tronsonul a…

Sursa Foto: Facebook

Drumul care leagă Sinaia de cota 1400, redeschis circulaţiei / Tronsonul a fost închis săptămâna trecută din cauza stratului de gheață de pe carosabil

Drumul care leagă staţiunea Sinaia de Cota 1400 a fost redeschis, sâmbătă, traficului rutier, la o săptămână după ce a fost închis din cauza gheţii depuse pe carosabil, transmite Agerpres.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, DC 134, care urcă din staţiunea Sinaia spre Cota 1.400, a fost redeschis circulaţiei la ora 11,30.

Acest tronson de drum a fost închis duminica trecută după ce, din cauza lapoviţei şi a ninsorii, carosabilul a fost acoperit cu un strat de gheaţă.

„Totodată, reamintim faptul că pe raza tuturor staţiunilor montane de pe Valea Prahovei, poliţiştii acţionează în dispozitivul de siguranţă rutieră pentru fluidizarea traficului. Recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza la condiţiile de drum, să respecte indicaţiile poliţiştilor, să mărească distanţa între vehicule, iar în cazul în care încheie coloane, să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe cei ce se apropie din spate să reducă viteza din timp”, mai precizează IJP Prahova.

Citește și

Coadă uriaşă la telegondola Sinaia. Administrator pârtie: Nu am mai văzut aşa ceva până acum. Am cerut ajutorul jandarmilor, să ne asigurăm că lumea păstrează distanţa şi poartă masca

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Niste fraieri cei care au dat drumul la DC 134.
    Este un drum prost, nesigur si periculos.
    S-a dat drumul la cocalari catre Cota 1400?
    Se umple cota cu SH?