
Druzii sirieni trec linia de încetare a focului pe Înălțimile Golan, pentru prima dată de la crearea Israelului
Pentru prima dată de la crearea Israelului în 1948, druzii sirieni au trecut linia de încetare a focului pe Înălțimile Golan. O delegație de șeici druzi sirieni a trecut granița vineri pentru un pelerinaj în Israel, transmite Le Figaro.
La bordul a trei autobuze escortate de vehicule militare israeliene, liderii religioși au trecut linia de demarcație la Majdal Shams, în partea din Golan ocupată de Israel, și urmează să se deplaseze în nordul țării, la un loc venerat de comunitatea lor, pentru a se întâlni cu liderul religios al druizilor din Israel, șeicul Mowafaq Tarif, înainte de a se ruga în apropiere de Tiberias, la mormântul lui Nabi Shuaib, cel mai sfânt loc druiz din Israel. Nabi („profet” în arabă) Shuaib este unul dintre profeții menționați în Coran, a cărui figură este asociată în Biblie cu Ietro, socrul lui Moise.
O vizită istorică
La Majdal Shams, vizitatorii au fost întâmpinați de aproximativ o sută de druzi care au cântat cântece de bun venit și au bătut din palme. Printre ei se aflau mai mulți băieți tineri care fluturau steaguri druze verzi, roșii, galbene, albastre și albe, precum și bărbați în costume tradiționale negre. „Am așteptat mulți ani acest moment pentru a-i întâlni, este un moment emoționant”, a declarat pentru AFP Jamal Ayoub, 61 de ani, un fermier venit din Galileea (nordul Israelului) pentru a-și întâmpina un unchi din delegația șeicilor.
Totuși, această vizită a întâmpinat o „puternică opoziție” în cadrul comunității siriene, potrivit unei surse druze. Adepți ai unei religii ezoterice derivate din islam, aceștia sunt răspândiți între Iordania, Liban, Israel, Înălțimile Golan și Siria, unde sunt concentrați în provincia Soueida (sud), aproape de Israel. Imediat ce Bashar al-Assad a căzut de la putere, la 8 decembrie, Israelul a trimis trupe într-o zonă tampon demilitarizată pe Înălțimile Golan, în sud-vestul Siriei, la marginea părții de platou ocupată de Israel din războiul din 1967 și anexată în 1981.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank