G4Media.ro

Duel la distanţă între Trump şi Biden. „Joe-escrocul”, spune Trump despre Biden…

Foto: Facebook Joe Biden/Donald Trump

Duel la distanţă între Trump şi Biden. „Joe-escrocul”, spune Trump despre Biden / Preşedintele american afirmă că rivalul său republican este „dezechilibrat”

Donald Trump l-a calificat din nou pe Joe Biden drept un „escroc”, sâmbătă, în Texas, în faţa unor susţinători a armelor, la fel cum actualul preşedinte l-a catalogat pe rivalul său republican drept „dezechilibrat”, din Georgia, unde face campanie în rândul alegătorilor afro-americani, relatează AFP, conform News.ro.

Între două audieri în procesul său penal la New York, fostul preşedinte american Donald Trump şi candidat republican face campanie în faţa celor mai fervenţi susţinători ai dreptului de a deţine arme de foc, consacrat de cel de-al doilea amendament al Constituţiei americane.

Aflat la Dallas, în Texas, Trump a primit sprijinul National Rifle Association (NRA) în cadrul reuniunii sale anuale, un lobby puternic cu care miliardarul republican în vârstă de 77 de ani are o relaţie specială. NRA i-a plătit zeci de milioane de dolari pentru campania sa victorioasă din 2016.

În faţa a mii de membri ai organizaţiei, Trump a declarat că Biden a fost „de departe cel mai prost preşedinte din istoria ţării noastre” şi „un nemernic fără margini”.

„Eşti concediat, dispari Joe”, a spus el în hohotele de râs ale publicului, spunându-le că Biden se va duce după armele lor.

El l-a numit pe Joe Biden „Joe-escrocul”, epitetul său favorit pentru preşedinte, şi a spus că este o „ameninţare la adresa democraţiei”.

Actualul preşedinte american se află în Georgia, stat pe care l-a câştigat la limită în 2020, în special pentru a face campanie în rândul alegătorilor afro-americani.

„Adversarul meu nu este un bun perdant. Dar el este un ratat”, a declarat Joe Biden, în campanie într-un restaurant din Atlanta, adăugând că „democraţia noastră este într-adevăr în pericol”.

Vineri, în Minnesota (nord), Trump şi-a reafirmat teoria, niciodată dovedită, potrivit căreia alegerile prezidenţiale din 2020, câştigate de rivalul său Joe Biden, au fost fraudate.

Democratul a reacţionat sâmbătă, afirmând că adversarul său „nu este doar obsedat de eşecul din 2020. El este în mod clar dezechilibrat”.

„Nu-l putem lăsa pe acest om să devină preşedinte. Viitorul copiilor noştri este în joc”, a declarat el în faţa publicului adunat la Mary Mac’s Tea Room, un restaurant din comunitatea de culoare din Atlanta.

Duminică, Joe Biden urmează să se adreseze studenţilor de la Morehouse College, o universitate celebră în comunitatea afro-americană, unde a studiat eroul drepturilor civile Martin Luther King.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...