Duminică începe noul sezon de Formula 1 / Cele mai multe curse din istorie, cele mai multe reguli schimbate într-un sezon, motoare mai ”eco” / Calendarul curselor
Noul sezon de Formula 1 debutează duminică în Bahrain cu cele mai mari modificări din ultimele decenii, dar în acelaşi timp ridică şi o mulţime de întrebări la care se aşteaptă răspunsuri, anunță Agerpres, care citează Reuters.
Formula 1 promite, în urma acestei revoluţii tehnice, care include modificări aerodinamice, ale roţilor, aripilor, greutăţii şi combustibilului, curse mai spectaculoase, depăşiri mai numeroase şi o luptă mai echilibrată pentru victorie.
Maşinile, mai grele, cu roţi mai mari, arată foarte diferit faţă de modelele din 2021, dar rămâne de văzut dacă toate aceste modificări vor avea succes şi dacă limitele regulamentare nu au fost împinse prea departe.
“Cred că aceasta este de departe cea mai mare schimbare a regulamentului pe care sportul a văzut-o vreodată. Cariera mea începe din 1991 şi cred că depăşeşte totul în ceea ce priveşte Formula 1. Este un concept complet nou, un mod complet diferit de abordare a unui regulament. A fost o provocare masivă. Este cu siguranţă interesant”, a comentat directorul tehnic al lui Aston Martin, Andrew Green.
Ross Brawn, directorul general al Formula One, un alt veteran care activează în acest sport din anii ’70, fost director tehnic la Ferrari, a salutat această ruptură reală de trecut.
Conform lui Brawn, toate aceste modificări au ca scop “crearea unei competiţii mai strânse pentru viitor, lăsând loc unei meritocraţii”.
“Cred că la început va exista o mică diferenţă, dar sunt încrezător că aceste reguli, acest regim şi această cultură vor conduce la curse mult mai bune”, a mai spus Brawn.
Una dintre cele mai importante modificări este creşterea diametrului pneului de la 13 la 18 inci, cu un profil Pirrelli redus, un nou aspect al aripilor faţă şi spate, proiectate să reducă turbulenţele aerodinamice din spatele monoposturilor. Designul aripioarelor vor permite o apăsare mai mare la sol, o stabilitate mai bună în timpul depăşirilor. Mercedes a venit cu modificări la extrem în privinţa gurilor de admisie ale aerului, foarte înguste, care au stârnit deja controverse.
Weekendul de cursă a fost de asemenea condensat, activităţile media fiind mutate de vineri pentru joi şi se vor acorda mai multe puncte pentru cursele de sprint care vor avea loc în Italia, Austria şi Brazilia.
Fiecare echipă va putea să testeze piloţi tineri în cele două sesiuni de antrenamente de vineri pe parcursul întregului sezon.
Plafonul bugetar, redus acum la 140 de milioane de dolari, a fost introdus ca un alt element strategic.
“Trebuie să decizi extrem de atent unde investeşti dolarii în cercetare şi dezvoltare. În trecut, era mai uşor, pentru că puteai urma mai multe căi în obţinerea performanţei. Azi, trebuie să decizi care variantă are cel mai mare potenţial şi să te angajezi pe acel drum. Aşa că este un mod total diferit de a opera pentru echipele mari”, a opinat Toto Wolff, şeful lui Mercedes, echipă care a câştigat ultimele opt titluri mondiale la constructori.
Combustibilul din sezonul 2022 va fi unul mai curat, cantitatea de biocombustibil din amestecul carburant va creşte de la 5,75% la 10%, iar greutatea maşinilor va urca de la 725 de kilograme la 790 kg.
Calendarul curselor
Sezonul 2022 al Formulei 1 va debuta duminică în Bahrain şi va cuprinde un număr record de curse, 23, însă o poziţie a rămas liberă după anularea Marelui Premiu al Rusiei, de la Soci.
În 2022 va avea loc prima cursă de Formula 1 la Miami, în timp ce Qatarul nu va găzdui un Grand Prix în acest an din cauza Cupei Mondiale de fotbal, în timp ce China lipseşte în continuare din cauza restricţiilor legate de Covid-19.
Australia, Singapore, Canada şi Japonia revin în Formula 1 după ce au lipsit din cauza pandemiei
Cursele (suplimentare) care au avut loc anul trecut în Portugalia şi Turcia nu mai figurează în calendarul pe acest an, în timp ce Austria va găzdui o singură cursă, după ce în 2021 a organizat două.
Trei mari premii, Imola, Austria şi Brazilia, vor avea şi curse de sprint.
Calendarul sezonului
20 martie – Marele Premiu al Bahrainului, circuitul Sakhir
27 martie – Marele Premiu al Arabiei Saudite, Jeddah
10 aprilie – Marele Premiu al Australiei, Melbourne
24 aprilie – Marele Premiu al regiunii Emilia Romagna, Imola (Italia)
8 mai – Marele Premiu de la Miami (SUA)
22 mai – Marele Premiu al Spaniei, Barcelona
29 mai – Marele Premiu al principatului Monaco
12 iunie – Marele Premiu al Azerbaidjanului, Baku
19 iunie – Marele Premiu al Canadei, Montreal
3 iulie – Marele Premiu al Marii Britanii, Silverstone
10 iulie – Marele Premiu al Austriei, Spielberg
24 iulie – Marele Premiu al Franţei, Le Castellet
31 iulie – Marele Premiu al Ungariei, Budapesta
28 august – Marele Premiu al Belgiei, Spa-Francorchamps
4 septembrie – Marele Premiu al Olandei, Zandvoort
11 septembrie – Marele Premiu al Italiei, Monza
25 septembrie – vacant (a fost Marele Premiu al Rusiei)
2 octombrie – Marele Premiu al statului Singapore
9 octombrie – Marele Premiu al Japoniei, Suzuka
23 octombrie – Marele Premiu al Statelor Unite, Austin
30 octombrie – Marele Premiu al Mexicului, Ciudad de Mexico
13 noiembrie – Marele Premiu al Braziliei, Sao Paulo
20 noiembrie – Marele Premiu de la Abu Dhabi, Yas Marina
Schumacher și Hamilton, piloții cu cele mai multe titluri
Germanul Michael Schumacher şi britanicul Lewis Hamilton sunt piloţii cu cele mai multe titluri de campioni în Formula 1, şapte fiecare, dar Hamilton, campionul en titre, are şansa o nouă şansă de a stabili în acest sezon un nou record.
La constructori, Ferrari conduce detaşat, cu 16 titluri, dar ultimul datează tocmai din 2008. Mercedes domină Formula 1 în ultimii, câştigând ultimele opt titluri decernate.
Campioni mondiali – piloţi:
Michael Schumacher (Germania) – 7 titluri (1994, 1995, 2000, 2001, 2002, 2003, 2004)
Lewis Hamilton (Marea Britanie) – 7 (2008, 2014, 2015, 2017, 2018, 2019, 2020)
Juan Manuel Fangio (Argentina) – 5 (1951, 1954, 1955, 1956, 1957)
Alain Prost (France) – 4 (1985, 1986, 1989, 1993)
Sebastian Vettel (Germania) – 4 (2010, 2011, 2012, 2013)
Ayrton Senna (Brazilia) – 3 (1988, 1990, 1991)
Nelson Piquet (Brazilia) – 3 (1981, 1983, 1987)
Niki Lauda (Austria) – 3 (1975, 1977, 1984)
Jackie Stewart (Marea Britanie) – 3 (1969, 1971, 1973)
Jack Brabham (Australia) – 3 (1959, 1960, 1966)
Fernando Alonso (Spania) – 2 (2005, 2006)
Mika Hakkinen (Finlanda) – 2 (1998, 1999)
Emerson Fittipaldi (Brazilia) – 2 (1972, 1974)
Jim Clark (Marea Britanie) – 2 (1963, 1965)
Graham Hill (Marea Britanie) – 2 (1962, 1968)
Alberto Ascari (Italia) – 2 (1952, 1953)
Max Verstappen (Olanda) – 1 (2021)
Nico Rosberg (Germania) – 1 (2016)
Jenson Button (Marea Britanie) – 1 (2009)
Kimi Raikkonen (Finlanda) – 1 (2007)
Jacques Villeneuve (Canada) – 1 (1997)
Damon Hill (Marea Britanie) – 1 (1996)
Nigel Mansell (Marea Britanie) – 1 (1992)
Keke Rosberg (Finlanda) – 1 (1982)
Alan Jones (Australia) – 1 (1980)
Jody Scheckter (Africa de Sud) – 1 (1979)
Mario Andretti (SUA) – 1 (1978)
James Hunt (Marea Britanie) – 1 (1976)
Jochen Rindt (Austria) – 1 (1970)
Dennis Hulme (Noua Zeelandă) – 1 (1967)
John Surtees (Marea Britanie) – 1 (1964)
Phil Hill (SUA) – 1 (1961)
Mike Hawthorn (Marea Britanie) – 1 (1958)
Giuseppe Farina (Italia) – 1 (1950)
Campioni mondiali – constructori:
Ferrari – 16 titluri (1961, 1964, 1975, 1976, 1977, 1979, 1982, 1983, 1999, 2000, 2001, 2002, 2003, 2004, 2007, 2008)
Williams – 9 (1980, 1981, 1986, 1987, 1992, 1993, 1994, 1996, 1997)
Mercedes – 8 (2014, 2015, 2016, 2017, 2018, 2019, 2020, 2021)
McLaren – 8 (1974, 1984, 1985, 1988, 1989, 1990, 1991, 1998)
Lotus – 7 (1963, 1965, 1968, 1970, 1972, 1973, 1978)
Red Bull – 4 (2010, 2011, 2012, 2013)
Renault – 2 (2005, 2006)
Brabham – 2 (1966, 1967)
Cooper – 2 (1959, 1960)
Brawn – 1 (2009)
Benetton – 1 (1995)
Tyrrell – 1 (1971)
Matra – 1 (1969)
BRM – 1 (1962)
Vanwall – 1 (1958)
Sursa foto: Facebook Haas F1 Team
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu