G4Media.ro

Dumitru Buzatu, plasat în arest la domiciliu de Tribunalul Vaslui. El se…

sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Dumitru Buzatu, plasat în arest la domiciliu de Tribunalul Vaslui. El se afla în arest preventiv din septembrie anul trecut

Tribunalul Vaslui a decis, luni, plasarea în arest la domiciliu a fostului lider PSD Dumitru Buzatu, acuzat de luare mită, aflat până acum în arest la Penitenciarul Vaslui, transmite Agerpres.

„În temeiul art. 242 raportat la art. 218, 220 Cod procedură penală, înlocuieşte măsura arestului preventiv dispus prin Încheierea 70/DLF din data de 23.09.2023 pronunţată în dosarul nr. 1886/89/2023 al Tribunalului Vaslui (…) cu măsura arestului la domiciliu. În baza art. 221 alin. (1) Cod procedură penală, impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul din sat Zăpodeni, com. Zăpodeni, jud.Vaslui, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza”, se arată în decizia instanţei.

Dumitru Buzatu are obligaţia de a se prezenta în faţa judecătorului de cameră preliminară ori de câte ori este chemat şi să nu ia legătura cu expertul Radu Judele precum şi cu o serie de martori.

În cursul săptămânii trecute, avocatul Kristian Winzer, care îl reprezintă pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, a precizat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că acesta a fost prezent pe data de 9 aprilie la DNA Iaşi ca martor denunţător într-un dosar instrumentat de procurorii anticorupţie.

Apărătorul lui Buzatu a subliniat că denunţul clientului său nu vizează pretinse infracţiuni de corupţie sau asimilate faptelor de corupţie din Consiliul Judeţean Vaslui, din anumite instituţii aflate în subordinea acestuia sau din cadrul organizaţiei judeţene sau centrale a PSD, aşa cum s-a prezentat în spaţiul public, ci doar o infracţiune împotriva intereselor financiare ale UE, săvârşită exclusiv de către o entitate privată şi de către reprezentanţii în drept şi în fapt ai acesteia.

Tribunalul Vaslui a emis, pe 23 septembrie 2023, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Buzatu pentru luare de mită, însă acesta a contestat soluţia. Ulterior, magistraţii Curţii de Apel Iaşi au respins contestaţia depusă de avocatul lui Dumitru Buzatu.

Buzatu a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei drept mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii acestuia, după ce fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui i-ar fi primit într-un restaurant.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui Dumitru Buzatu. Dosarul a fost transmis spre judecare Tribunalului Vaslui, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Este un tratament inuman. De 8 luni fără nici un proces ? Omul să pe ghimpe și voi îl băgați în casă. În schimb îmi place la nebunie motivarea arestării preventive : cică, în cazul lăsării în libertate ”s-ar afecta grav încrederea opiniei publice în capacitatea organelor judiciare de a acționa eficient”. Nu vreți să știți care este opinia publică despre voi.

    • O stiu prea bine, dar nu le pasa. Struktura, cum o denumeste inspirat un excelent jurnalist, a devenit aproape indestructibila.

  2. Eu sper că l-au cărat cu mascații pe brață pânâ în pătuț și l-au culcat gingaș, au așezat o păturică peste el, l-au pupat pe chelie, i-au dat o palmă la fund luț fi-su pe drumul pre ușă și au închis clanța ușureeeeeel să nu facă zgomot

  3. incet-incet il spala si pe asta… trist