G4Media.ro

După 12 ani, Grecia a ieșit de sub supravegherea extinsă a Comisiei…

Sursa Foto: Facebook

După 12 ani, Grecia a ieșit de sub supravegherea extinsă a Comisiei Europene, anunță premierul Mitsotakis

După 12 ani de supraveghere extinsă impusă de Comisia Europeană, Grecia a întors pagina, „o zi istorică pentru Grecia şi pentru greci”, a anunţat sâmbătă premierul elen Kyriakos Mitsotakis, într-un discurs către naţiune, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Un ciclu de 12 ani care a provocat durere cetăţenilor, a făcut economia să stagneze şi a divizat societatea se încheie. Un nou orizont clar de creştere, unitate şi prosperitate se deschide pentru toţi”, a apreciat premierul conservator.

Începând din anul 2018, evoluţiile şi politicile economice ale Greciei au fost monitorizate de Comisia Europeană, în regim de supraveghere extinsă, după ce, începând din 2010 şi până în 2015, Atena a avut nevoie de trei pachete internaţionale de asistenţă de la Uniunea Europeană şi FMI, cu o valoare totală de aproape 290 de miliarde de euro.

Pensiile şi salariile au fost tăiate, impozitele au crescut, angajările în sectorul public au fost îngheţate, bugetele administraţiilor, spitalelor şi a tuturor instituţiilor publice au fost amputate, aminteşte AFP.

„Grecia de astăzi este o Grecie diferită. Avem o creştere economică puternică şi o scădere a şomajului de 3% de anul trecut şi de 5% din 2019”, a susţinut premierul elen.

Comisia Europeană se aşteaptă la o creştere economică de 4% în acest an, în condiţiile în care, în medie, în zona euro creşterea va fi de 2,6%.

Însă şomajul continuă să fie unul dintre cele mai ridicate din zona euro, salariul minim este unul dintre cele mai scăzute, iar datoria de 180% din PIB rămâne o corvoadă pentru economia ţării.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Liber la furat

  2. in toti acesti ani lucrul la negru si ocolirea taxe-impozite a ramas sportul national grec