După 23 de ani s-a organizat prima celebrare a unui majorat religios și social, Bar Mitzvah, la sinagoga din Suceava
Sinagoga Gad din municipiul Suceava a găzduit, luni, 21 martie a.c., după o pauză de 23 de ani, celebrarea unui majorat religios și social – Bar Mitzvah, relatează Monitorul de Suceava.
David Dey, fiul unei familii evreiești stabilite la Udești, a împlinit 13 ani și, conform tradiției, acesta este momentul când trece de la copilărie la maturitate, cu toate drepturile și obligațiile religioase și sociale ale unui adult, după cum a spus președintele Comunitățiilor Evreilor din Suceava, Sorin Golda, la începutul ceremoniei.
Ceremonia religioasă a fost oficiată de rabinul pentru Moldova, Yehoshua Aharonovich, și de Albert Lozneanu, de la Comunitatea Evreilor din Iași.
Rabinul a spus că Bar Mitzvah (Bat Mitzvah pentru fete, la 12 ani) este una dintre zilele „cele mai importante și fericite din viața unui evreu”, „o zi specială, pentru toată viața”.
Salutul tradițional la Bar Mitzvah este „Mazal Tov”, iar tânărului care tocmai a devenit „fiul poruncii” i se fac daruri, de către părinți și oaspeți.
Se oferă cadouri legate de iudaism, dar cel mai frecvent bani, multipli de 18, deoarece 18 este echivalentul numeric al cuvântului ebraic „chai”, care înseamnă „viață”.
Sursa foto: Monitorul de Suceava
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii