G4Media.ro

După 30 de ani, filialele UDMR din Baia Mare și Sighetu Marmației…

sursa foto: facebook

După 30 de ani, filialele UDMR din Baia Mare și Sighetu Marmației au fuzionat pentru a forma o singură organizație: UDMR Maramureș

Filialele Uniunii Democrate Maghiare din România din municipiile Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei s-au unit într-o singură organizaţie după aproape 30 de ani, formând UDMR Maramureş.

„Este vorba, în primul rând, de un eveniment foarte important, un eveniment benefic, este o calibrare a structurii organizaţiei. (…) Să ştiţi că programul UDMR Maramureş urmăreşte aceleaşi scopuri pe care le-a urmărit şi până acum şi anume; reprezentarea intereselor comunităţii maghiare din judeţul Maramureş, pilonii care sunt legaţi de identitatea comunităţii, adică, învăţământul în limba maghiară, activitatea culturală, activitatea cultelor religioase ale maghiarilor, activitatea organizaţiilor civile. Eu cred că comunitatea maghiară a jucat mereu un rol important, şi UDMR prin politica sa a jucat un rol important în politica din Maramureş. De acum va putea să joace un rol mai structurat pentru că avem această organizaţie judeţeană. Au fost multe negocieri, au fost multe momente de calibrare pentru că autonomia organizaţiilor teritoriale şi locale în UDMR este un lucru foarte important. Acelaşi lucru se întâmplă şi-n celelalte judeţe. Autonomia este importantă pentru noi în judeţul Hundeoara, eu fiind preşedinte al organizaţiei judeţene Hunedoara, dar obiectivele vor putea fi urmărite cu noi instrumente” a declarat europarlamentarul Iuliu Winkler, într-o conferinţă de presă.

Acesta a subliniat că aşteaptă mai mult de la noul UDMR Maramureş, însă, a acceptat că fricţiunile interne vor arată că există o organizaţie vie.

„Mă aştept la mai mult din mai multe motive. În primul rând, evident că fricţiunile şi tensiunile nu vor dispărea şi nici nu trebuie să dispară. Eu vă spun din experienţa unui preşedinte de judeţ care cu nişte ani de experienţă la activ că e bine să existe o viaţă internă vie într-o organizaţie, dar cred în şansele noii organizaţii din Maramureş, pentru că am văzut în sală foarte mulţi oameni foarte tineri. M-am văzut cu foarte mulţi oameni pe care nu-i cunoşteam. Eu am mai fost în Baia Mare, la Sighetu Marmaţiei, (…) dar am avut marea bucurie şi satisfacţie de întâlni foarte mulţi oameni pe care i-am cunoscut, acum. Asta înseamnă că organizaţia s-a înnoit, asta înseamnă că a putut să vină mesajul, deschidere către membrii comunităţii, şi mai important e că a putut să aibă un mesaj către tineri. De acum, încolo mă aştept la multe iniţiative”, a spus Iuliu Winkler.

Europarlamentarul UDMR a mai arătat că, în acelaşi rând, este importantă şi evoluţia UDMR în coaliţia de guvernare, dar şi toţi cetăţenii din Maramureş ar avea de câştigat.

„Este important şi rolul nostru în coaliţia de guvernământ, dar e un rol pe care noi dorim să-l fructificăm pentru toate judeţele unde avem comunităţi. Eu, cred că dacă Guvernul României va face un lucru bun pentru judeţul Maramureş, atunci acel lucru va fi sprijinit de miniştrii UDMR şi va fi în beneficiul tuturor maramureşenilor”, a adăugat Iuliu Winkler.

De asemenea, noul preşedinte ales al UDMR Maramureş, Pinter Zsoltot, a precizat că activitatea organizaţiei va fi mult mai dinamică.

„E un alt început, însă cu siguranţă noul UDMR Maramureş va avea o activitate mult mai susţinută şi mai dinamică”, a spus Pinter Zsoltot.

Unificarea celor două organizaţii a avut loc în urma unei delegaţii a organizaţiilor teritoriale care a adoptat regulamentul de funcţionare şi a ales noul preşedinte al UDMR Maramureş.

La delegaţie a fost prezentă şi Horváth Anna, vicepreşedintele executiv pentru administraţie publică la nivel naţional, relatează Agerpres.

Sursa Foto: Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Pareau mai multi inainte.

  2. Numele corect : Pinter Zsolt ( prenumele este Zsolt )
    Ciudată denumirea filialei. Satu Mare are o comunitate mult mai numeroasă și mai dinamică de unguri.

  3. Satu Mare e alt județ…

  4. Cum sa spui „PRE-nume”axestui ” Zsolt” ,din moment ce e POST-nume? poate „nume mic”sau mai stiu eu cum …trebuie vazut cum se procedeaza in limbile care mai pastreaza aceasta ordine – coreeana,vietnameza etc (din cate stiu,nu sunt prea multe )

  5. …eventual „echivalentul prenumelui din limbile europene”?