G4Media.ro

După a cincea medalie la cinci ediţii ale JO, britanicul Tom Daley…

Sursa foto: captură video

După a cincea medalie la cinci ediţii ale JO, britanicul Tom Daley i-a adus un omagiu soţului său: Rudele sportivilor olimpici nu primesc suficientă recunoaştere

Starul britanic al săriturilor în apă, Tom Daley, care a câştigat, luni, a cincea sa medalie olimpică în tot atâtea participări, a lăudat sprijinul de care s-a bucurat din partea soţului său, în perioada de pregătire pentru competiţia de la Paris, transmite News.ro.

”Rudele sportivilor olimpici nu primesc suficientă recunoaştere pentru tot ceea ce trebuie cu adevărat să sacrifice. Soţul meu a fost alături de mine tot anul şi a preluat frâiele cu copiii atunci când eu plecam în cantonament sau la competiţie”, a explicat Tom Daley după ce a obţinut medalia de argint.

Tom Daley, care are doi copii cu scenaristul Dustin Lance Black, a putut să se bucure alături de familia sa, care se afla în tribunele centrului acvatic din Saint-Denis. ”Chiar înainte de începerea competiţiei, am simţit că am câştigat. Simplul fapt de a putea fi acolo cu familia şi copiii mei este cu adevărat special”, a declarat cel care a obţinut a cincea medalie în tot atâtea Jocuri.

”El are propria sa carieră şi uneori este pregătit să lase totul deoparte pentru ca eu să-mi ating obiectivele. Mi-a oferit mult sprijin pentru a-mi permite să revin şi să-mi încerc din nou norocul la Jocurile Olimpice. Este cu adevărat special să ai pe cineva care te sprijină din toată inima”, a adăugat Tom Daley.

Britanicul a fost şi duminică în atenţia presei, când a fost surprins tricotând în tribunele centrului acvatic Saint-Denis.

În timpul Jocurilor Olimpice de la Tokyo din 2021, Tom Daley îşi luase deja andrelele pentru a-şi face un pulover cu cele cinci inele olimpice.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Bine că ați băgat repede blasemfia de la deschidere sub preș și îl promovați pe sodomitul britanic.