După cafea, zahăr şi soia, Brazilia vrea să domine şi piaţa de cacao
Într-un moment în care producţia de cacao în Africa de Vest este în scădere din cauza evoluţiilor meteo nefavorabile, a arborilor îmbătrâniţi şi dăunătorilor, fermierii întreprinzători din Brazilia văd o oportunitate de profit, transmite agenția Bloomberg, preluat de Agerpres.
Fermierii din vestul statului brazilian Bahia, o regiune uscată şi secetoasă renumită pentru marile familii care au făcut avere din agricultură, au început să cultive arbori de cacao pentru prima dată. Arborii sunt încă mici şi va mai dura cel puţin un an până când vor produce primele fructe, dar profitul potenţial este mare. Asta încurajează atât cultivatorii independenţi cât şi marile corporaţii să intre în cursă.
Dacă cultivarea de cacao în statul Bahia va lua avânt, Brazilia ar putea să îşi dubleze producţia până la 400.000 de tone în 2030, estimează o organizaţie reprezentativă din sector. Asta ar pune Brazilia aproape de Ecuador, al treilea mare furnizor mondial de cacao. Şi există voci care spun că aceste prognoze sunt mult prea prudente. Moises Schmidt, unul dintre cei doi fraţi care controlează grupul Schmidt Agricola, susţine că producţia ar putea ajunge până la 1,8 milioane de tone pe an în următorii zece ani dacă fermierii vor continua să planteze arbori de cacao în noi regiuni, pe lângă regiunile din Brazilia în care se cultivă în mod tradiţional cacao.
„Brazilia este deja cel mai mare furnizor mondial pentru o gamă largă de materii prime”, de la soia boabe şi până la suc de portocale, „care va fi poziţia noastră pe piaţa de cacao?”, s-a întrebat recent Moises Schmidt, cu prilejul unei vizite a unei delegaţii la o fermă a sa unde a plantat arbori de cacao pe o suprafaţă de 400 de hectare.
Brazilia era odată unul dintre cei mai mari producători mondiali de cacao, ingredientul principal pentru fabricarea de ciocolată, însă la finele anilor 1980 mulţi din arborii de cacao din Brazilia s-au îmbolnăvit din cauza unei maladii denumite mătura vrăjitoarei (WBD).
În prezent, Coasta de Fildeş şi Ghana sunt responsabile pentru mai mult de jumătate din producţia mondială de cacao. Această concentrare a producţiei în doar două ţări face oferta mondială mari vulnerabilă la riscuri precum vremea nefavorabilă şi atacul dăunătorilor, care nu vor face decât să se intensifice pe măsură ce fluctuaţiile meteo vor deveni mai extreme. Recenta scădere a producţiei de cacao în Africa de Vest a dus la dublarea preţurilor mondiale în acest an, făcând mai scumpă ciocolata şi forţând chiar unii producători să îşi înceteze activitatea.
Primii arbori de cacao din vestul statului brazilian Bahia au fost plantaţi înainte de recenta explozie a preţurilor însă acum fermele vecine văd cât de atractivă este această cultură. În plus, fermierii din Bahia sunt mai bine finanţaţi şi au operaţiuni mai mari decât omologii lor din Africa de Vest, ceea ce înseamnă că pot realiza economii de scară. De asemenea, fermierii brazilieni îşi pot vinde produsele la preţul pieţei, fără amestecul Guvernului, cum este cazul în Coasta de Fildeş şi Ghana. Şi având în vedere că boabele de cacao nu sunt perisabile, vânzătorii pot alege cel mai bun moment pentru a încheia o tranzacţie.
Graţie vremii însorite de pe întreg parcursul anului, irigaţiilor extinse şi accesului la îngrăşăminte, creşterea arborilor de cacao poate fi accelerată astfel că unii arbori vor începe să rodească în decurs de trei ani, în loc de perioada tradiţională de cinci ani.
„Cacaua a devenit un fel de microb de care s-a molipsit toată lumea”, spune Tal Bar-Dor, director de operaţiuni la o fermă din apropiere de oraşul brazilian Barra. Anul trecut, Tal Bar-Dor a adăugat arbori de cacao pe plantaţia de nucă de cocos pe care o gestionează. Pentru următorii patru ani, Tal Bar-Dor are de gând să extindă suprafaţa cultivată cu arbori de cacao până la aproximativ 1.000 de hectare, de la doar 45 de hectare în prezent.
Însă, fermierii din alte ţări din America Latină vor să profite şi ei de creşterea preţurilor la cacao. În Columbia, cel mai mare procesator naţional de alimente Grupo Nutresa investeşte într-o nouă seră şi are drept obiectiv 10 milioane de arbori de cacao peste cinci ani. În Ecuador, deja un mare producător mondial de cacao, fermierii extind suprafeţele cultivate şi fac investiţii în tehnologie pentru a creşte producţia de boabe de cacao cu peste 50% în următorii patru ani, până la 700.000 de tone, potrivit lui Ivan Ontaneda, preşedintele Asociaţiei exportatorilor ecuadorieni de cacao, Anecacao.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu