G4Media.ro

După ce Burduja a cerut ca ONG-urile care atacă proiectele energetice să…

Sursa foto: OMV Petrom

După ce Burduja a cerut ca ONG-urile care atacă proiectele energetice să fie acționate în instanță, activiștii Greenpeace îi cer demisia / Greenpeace luptă să blocheze producția de gaze în Marea Neagră, adică proiectele care ar diminua dependența de energia din Rusia

Activiştii organizaţiei de mediu Greenpeace au solicitat demisia ministrului Energiei, Sebastian Burduja, invocând faptul că „este inacceptabil, într-un stat democratic, ca ministrul Energiei să iasă public cu mesaje prin care cere directorilor companiilor de stat să atace în instanţă ONG-urile care contestă proiecte controversate”.

Reamintim, Burduja s-a plâns recent că proiectele strategice din domeniul energiei sunt atacate sistematic de ONG-uri de mediu. El a transmis că nu toate investiţiile româneşti sunt nocive pentru mediu și le-a solicitat public tuturor directorilor companiilor naţionale din energie să ceară în instanţă daune-interese în cuantum maxim împotriva acelor ONG-uri de rea-credinţă.

Burduja a indicat organizația Greenpeace, subliniind că un tribunal american a decis că acest ONG trebuie să plătească 660 de milioane de dolari pentru blocarea ilegală a unui proiect energetic strategic. El nu s-a ferit să lanseze sugestia că prin acțiunile Greenpeace sunt apărate, de fapt, interesele Rusiei.

„Nu e un caz izolat. De la Neptun Deep (peste 4 miliarde de euro investiţie) la hidrocentralele noastre (1,4 miliarde de lei investiţie la hidrocentrala Răstoliţa), proiectele energetice strategice ale României sunt atacate sistematic în instanţă de ONG-uri de mediu. Oare chiar toate investiţiile româneşti sunt nocive pentru mediu? Oare o investiţie finalizată în proporţie de până la 98% are un impact atât de grav asupra mediului prin ultimele două procente rămase de executat, de zeci de ani? Gazul rusesc, când se importa în România, nu era poluant? Nu era toxic? De ce nu protestau aceste ONG-uri atunci? De ce nu au protestat când au eşuat cele două petroliere ruseşti cu mii de tone de păcură în Marea Neagră, cauzând, acum doar câteva luni, o tragedie majoră pentru ecosistemul marin? Este clar: România trebuie să se apere cu toate forţele. Aceste acţiuni în instanţă nu sunt, de obicei, despre protecţia mediului, ci despre blocarea dezvoltării naţionale şi a securităţii noastre energetice. Tactici de hărţuire, procese intentate cu rea-credinţă, avocaţi foarte bine plătiţi – toate par că fac parte dintr-un plan de sabotare a independenţei noastre”, a spus Burduja.

În replică, Greenpeace a transmis un comunicat prin care condamnă reacția lui Burduja:

„Considerăm că a comis un derapaj ireconciliabil cu principiile democratice şi cu obligaţiile funcţiei pe care o ocupă. Prin instigarea publică la procese împotriva societăţii civile, el a demonstrat nu doar o neînţelegere periculoasă a democraţiei, ci şi o atitudine profund ostilă faţă de dreptul fundamental la liberă exprimare şi participare publică (…) Mai mult, este inacceptabil ca cineva în această poziţie să furnizeze informaţii false care manipulează şi distorsionează realitatea. Spre exemplu, Greenpeace România, birourile regionale şi Greenpeace International au fost implicaţi activ atât în proteste faţă de Rusia şi importurile de gaz fosil, cât şi în răspunsul faţă de deversarea de petrol din Marea Neagră, menţionată de ministrul energiei în mesajul său. O simplă căutare pe internet l-ar fi ajutat pe dânsul să găsească aceste informaţii, dacă într-adevăr ar fi fost interesat să o facă. Printr-o declaraţie ce pare desprinsă dintr-un manual de intimidare politică, ministrul nu doar că încurajează represaliile împotriva societăţii civile, ci şi transmite un avertisment clar: oricine îndrăzneşte să critice va plăti scump. Şi acesta e doar începutul”.

G4Media a mai relatat că Organizația Greenpeace – filiala locală a ONG-ului global – duce o amplă campanie împotriva proiectului Neptun Deep de producție a gazelor în Marea Neagră, proiect vital pentru  scăderea dependenței de energia din Rusia. Proiectul e derulat de OMV Petrom (capital majoritar austriac) și Romgaz (capital de stat) și e în faza de autorizare. Greenpeace România utilizează toate mijloacele activismului: procese în justiție, proteste, lansare de studii și conferințe.

Campania Greenpeace a început în 2023, când cele două companii au și anunțat decizia finală de investiție în proiectul din Marea Neagră. Cele două direcții de atac ale Greenpeace sunt: amenințarea speciilor vulnerabile din Marea Neagră (caii de mare, steluțele de mare și delfinii) și intensificarea efectelor schimbărilor climatice. Statul român, prin instituțiile sale, și cele două companii au respins acuzațiile și criticile. Campania Greenpeace nu vizează și compania americană Black Sea Oil and Gas, care a început deja producția de gaze în Marea Neagră printr-un proiect similar cu Neptun Deep

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Suntem prea de treaba si civilizati cu acesti fanatici, ar trebui declarati indezirabili.

  2. Femei fierbinți din toată România te așteaptă pe site-ul EROSUSIE18

  3. Dacă am avea ONG-uri atât de puternice în toate domeniile am afla și noi mai des ca avem miniștri.
    Bre burduja, lasă vrajeala. Ieși din birou. Negociază. Nu mai plânge ca fetițele, ca nu de aia ești uns ministru. Așa era si șefu tău fără diplomă când îl amenințau cămătarii de la jocurile de noroc, a ieșit sa plângă la tv în loc sa rezolve situația legal.
    Așa știți voi sa va faceți treaba? Cârpelor.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.