G4Media.ro

După doi ani de pauză, la Romexpo începe târgul de carte Gaudeamus/…

Sursa Foto: Gaudeamus.ro

După doi ani de pauză, la Romexpo începe târgul de carte Gaudeamus/ Prezentări ale celor mai noi volume semnate de Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Horia Roman-Patapievici şi Michel Houellebecq

Prezentări ale celor mai noi volume semnate de Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Horia Roman-Patapievici şi Michel Houellebecq, dar şi ale unor cărţi pentru copii, albume sau reviste, evenimente diverse – de la lansări de carte la recitaluri, concursuri sau festivităţi de premiere – se regăsesc în programul celei de-a 29-a ediţii a Târgului de carte „Gaudeamus”, reluat după doi ani de pauză.

Inaugurarea oficială a ediţiei, care se va desfăşura, începând de miercuri şi până duminică, în Pavilionul B2 al Complexului expoziţional Romexpo, va avea loc miercuri, de la ora 12,00.

Anul acesta, poeta Ana Blandiana este preşedintele de onoare al târgului.

La Gaudeamus, aproape 7.900 mp de standuri şi spaţii de evenimente vor ocupa integral cel mai mare pavilion expoziţional din ţară, circa 200 de participanţi urmând a oferi publicului o gamă extrem de variată de produse editoriale, pe diferite suporturi, adecvate tuturor vârstelor şi domeniilor de interes, muzică şi jocuri educative.

Printre cei 200 de participanţi, care au anunţat peste 600 de evenimente, se numără:

* Grupul Humanitas

Peste 1.100 de titluri, peste 90 de cărţi-eveniment, 32 de lansări, sesiuni de autografe, întâlniri cu scriitori, istorici, editori, traducători, critici literari şi jurnalişti sunt anunţate, Humanitas, Humanitas Fiction şi Humanitas Junior aşteptându-şi cititorii la Gaudeamus cu evenimentele editoriale ale toamnei, noi titluri de autori români şi străini, ediţii în limba română ale bestsellerurilor internaţionale din ultimele luni, publicate în îndrăgitele colecţii de istorie, memorii-jurnale, eseistică, filozofie, literatură română contemporană şi universală, ştiinţă şi carte pentru copii.

Potrivit Humanitas, în programul evenimentelor se regăsesc, printre altele, lansarea romanului „Stăpânul şi cuceritorul meu” de Francois-Henri Deserable (Marele Premiu Pentru Roman al Academiei Franceze 2021), prezentarea cărţii „Invizibilii” de Ioana Pârvulescu, apărută la Humanitas Junior, lansarea romanelor „Anihilare” de Michel Houellebecq, „Podul Diavolului” de Radu Paraschivescu şi „Theodoros” de Mircea Cărtărescu şi a volumelor „Ce gândeşte Dumnezeu? Puţină teologie” de Gabriel Liiceanu, „Jurnalul lui 66: Noaptea în care am ars” de Alexandra Furnea, „Despre viaţă, destin & nostalgie” de Horia-Roman Patapievici, „Mama. Un jurnal al dragostei şi al despărţirii” de Ioan Stanomir.

Toate cărţile şi audiobookurile Humanitas vor avea o reducere de preţ de 10%, cărţile pentru copii vor putea fi cumpărate cu 15% reducere, iar pentru cele peste 150 de titluri publicate în ediţii de colecţie sunt preţuri speciale, valabile numai la Gaudeamus.

Cele 32 de lansări de carte şi sesiuni de autografe se vor desfăşura în standul Humanitas din Pavilionul B2 al Complexului Expoziţional Romexpo.

* Editura Litera

În cele cinci zile de festival, la standul Editurii Litera, cititorii vor fi întâmpinaţi cu noutăţi editoriale, cu bestsellerele momentului, lansări, discuţii literare, sesiuni de autografe, reduceri, dar şi cu magicele cărţi despre Crăciun.

De la câştigătorul Man Booker 2021, Damon Galgut, este prezentat bestsellerul „Promisiunea”, iar de la laureatul premiului Nobel pentru Literatură 2021, Abdulrazak Gurnah – cărţile din seria de autor: „Paradis”, „Pe ţărm”, „Vieţi în derivă” şi „Abandon”.

De asemenea, printre noutăţi, Litera aminteşte şi titluri nominalizate la premiul Man Booker, precum „Încredere” de Hernan Diaz şi „Stăpânele lunii” de Jokha Alharthi, dar şi cărţi-eveniment, cum ar fi noul bestseller de Michelle Obama, „Lumina din noi. Cum să învingi în momentele dificile”.

Iubitorii de non-ficţiune vor găsi la standul Editurii Litera bestsellerele momentului, din categoria psihologie, lifestyle şi memorii, precum: „ZOV” de Pavel Filatyev – o primă mărturie din interiorul armatei ruse, despre războiul care a zguduit lumea şi „Leadership”, semnată de Henry Kissinger, legendarul diplomat al SUA.

Nu vor lipsi lansările din colecţia „Biblioteca de Proză Contemporană”, la Cafeneaua Scriitorilor din cadrul standului de carte Litera, printre care cele semnate de Daniela Raţiu – „Ultimul an cu Ceauşescu”, Andrei Velea – „a. normal”, şi Andrei Ungureanu – „Naşterea eroului”, roman câştigător al concursului de debut literar „Primul roman”.

Printre noutăţile dedicate micilor cititori se află cartea „De ce e importantă ştiinţa?”, un volum care explică pe înţelesul copiilor unde a început ştiinţa, de ce e atât de importantă în ziua de azi, precum şi enciclopedii şi cărţi cu autocolante, ori cele din seria „Învăţ să scriu” şi „Ştiu să scriu”. În aceeaşi categorie, Litera aminteşte volumul „Bradul de Crăciun” de Julia Donaldson şi „Ce-mi place mai mult decât Crăciunul” de Ellie Hattie.

Crăciunul pentru copii vine cu multe surprize la standul Editurii Litera, una dintre cele mai frumoase fiind chiar vizita lui Moş Crăciun, care, în zilele de vineri şi sâmbătă ale târgului, va întâmpina micii cititori cu surprize, daruri şi recomandări de lectură.

În cadrul târgului, la standul Editurii Litera, vor fi aplicate reduceri de până la 45% atât la cărţile pentru copii, cât şi la cele pentru adulţi. Reducerile vor fi însoţite de promoţii şi surprize pentru fiecare vizitator al standului.

* Grupul Editorial TREI promite o ofertă editorială de aproximativ 1.000 de titluri cu reducere specială de 30%, dar şi o mulţime de cărţi bune la 10 lei. Cărţi premiate, bestselleruluri internaţionale, volume de dezvoltare personală sau de istorie şi multe altele pot fi cadourile perfecte pentru cei dragi.

Printre acestea, editura aminteşte primul volum din seria de autor Annie Ernaux, laureata premiului Nobel pentru literatură 2022, care reuneşte două dintre cărţile semnate de scriitoarea franceză, „Pasiune simplă” şi „Confesiunea adolescentei”, apărut atât în format fizic, cât şi în format audio şi ePub în noua colecţie Anansi World Fiction a Editurii TREI; „Hoţii de atenţie. De ce nu te poţi concentra” de Johann Hari, apărut în colecţia Psihologia pentru toţi, sau nou thriller „Cazul Alaska Sanders” de Joel Dicker, în colecţia Fiction Connection.

Adolescenţii îşi vor putea procura: recenta apariţie din colecţia Young Fiction Connection – „Suflete necruţătoare” de Namina Forna – continuarea romanului „Sânge auriu”, bestseller New York Times. Pentru copii, Editura Pandora M publică – în colecţia PanDA – cărţi despre Crăciun şi bucuria acestei sărbători: „Miko şi aventura din noaptea de Crăciun” de Andreea Iatagan, ilustrată de Diana Tivu; „Onno & Ontje. Prietenii sunt cel mai frumos dar” de Thomas Springer; „Crăciunul de pomină al lui MOG” de Judith Kerr şi „Cartea spiriduşilor finlandezi” de Mauri Kunnas. O apariţie editorială aşteptată este un nou volum de poveşti scris special pentru copii de scriitorul Iulian Tănase, intitulat „Aventurile lui Sacha în Ţara Instrumentelor Muzicale Imaginare”.

De la standul Grupului Editorial TREI nu vor lipsi lucrările din colecţiile Psihologie – Psihoterapie, Fiction Connection, Autori Români sau Istorie.

* Editura Polirom

Editura Polirom participă la ediţia cu numărul 29 a Târgului de Carte ‘Gaudeamus’ programând, pentru cititori, un bogat program de lansări.

Printre volumele care vor fi lansate de Polirom se numără: ediţia în limba franceză a romanului „Ioşca” de Cristian Fulaş, volume semnate de Adriana Babeţi – „Dicţionarul romanului central-european din secolul XX”, Liliana Corobca (editor) – „Panorama postcomunismului în România”, Irina Anghel – „Banchetul cerşetorilor”, câştigătoarea Concursului de Debut al Editurii Polirom – 2022, Mihaela Miroiu – „Aripi şi rădăcini”, Varujan Vosganian – „Povestiri despre oameni obişnuiţi”, Gabriela Adameşteanu – „Voci la distanţă”, Bogdan Răileanu – „Preda. Adevărul ca o pradă”, Cristina Modreanu – „Teatrul ca rezistenţă. Oameni de teatru în arhivele Securităţii” ş.a.

Nu vor lipsi cele mai noi cărţi din colecţie Polirom Junior, semnate de: Cosmin Perţa – „Anisia şi manuscrisul mistic”, Philip Reeve – „Goblini contra pitici”, Philip Reeve – „Aici odihneşte Arthur”, noutăţile din seria Ego. Proză, precum „Donnatela” de Beatris Serediuc, „Fericire” de George C. Dumitru şi „Sevraj” de Liviu Surugiu, sau cele din Biblioteca Polirom: Charles Bukowski – „Căpitanul e dus cu pluta şi marinarii au fugit cu vasul”, John Williams – „Butcher’s Crossing”, Andre Makine – „Prietenul armean”, Gianfraco Calligarich – „Abisuri personale” sau Paolo Cognetti – „Fericirea lupului”.

Nu în ultimul rând, în ciclul Dezbaterilor Biblioteca Polirom, editura organizează prezentarea volumelor semnate de Salman Rushdie, „Limbaje ale adevărului”, în parteneriat cu PEN România, şi de Armand Goşu – „Putin. Obsesia imperiului”.

* Editura Paralela 45

Editura Paralela 45 îşi invită cititorii la standul din Târgul de carte ‘Gaudeamus’ Radio România, unde vor fi aşteptaţi cu sute de titluri, atât din domeniile de literatură pentru copii & adolescenţi, cât şi din cele nonficţiune, ficţiune şi educaţional, oferindu-le posibilitatea de a descoperi autori noi, cărţi proaspăt apărute, dar şi bucuria unor întâlniri cu scriitori şi personalităţi ale lumii literare şi culturale.

Cărţile vor avea o reducere generală de 17%. În plus, Editura Paralela 45 vine cu reduceri de 35% la o selecţie generoasă de titluri, cuprinzând noutăţi, dar şi multe dintre colecţiile cele mai citite din portofoliu.

Un ecran tactil le va oferi vizitatorilor standului Editurii Paralela 45 posibilitatea de a-şi comanda cărţile pe care şi le doresc, dar pe care nu le vor găsi la stand, beneficiind de reducerile târgului, precum şi de transport gratuit.

Printre noutăţile Editurii Paralela 45 se numără volumele „Şansa. Fuga de Holocaust. Amintirile unei copilării petrecute în exil”, de Uri Shulevitz; „Irina-Margareta Nistor – zâmbet de cinema”, de Annie Muscă; microromanul „Platanii din Samothraki”, de Ştefan Manasia; prima reeditare a ediţiilor princeps a celor două volume „Basmele românilor”, apărute în 1984, respectiv 1987, la Editura Ion Creangă; „Mic tratat de filosofie a păsărilor”, de Philippe J. Dubois şi Rousseau Elise, în traducerea lui Octavian Soviany; noile apariţii în colecţia ‘Tradiţii spirituale’, dar şi zece titluri noi din colecţia de ‘Crăciun pentru copii’.

* Curtea Veche Publishing

Curtea Veche Publishing va prezenta la ‘Gaudeamus’ cele mai iubite titluri ale editurii, dar şi noile apariţii, cu preţuri speciale pentru întreaga perioadă a târgului, dar mai ales o serie de evenimente care vor prilejui întâlniri cu artişti cunoscuţi şi apreciaţi la nivel internaţional, precum Dan Perjovschi, autori iubiţi de cărţi de copii, de la Cristiana Petre şi Andra Badea, autoarele şi ilustratoarele Tiny Rockers, la autorul lui ŢUP, Alex Donovici, sau vedete ale muzicii din România, precum Cornel Ilie de la VUNK.

Despre ficţiune, vizitatorii Gaudeamus vor afla mai multe de la Alina Purcaru, Mihaela Michailov şi Marius Constantinescu, în dialog cu coordonatoarea Byblos, Luana Schidu. Mai mult, ASR Principele Radu va lansa un nou volum din Cărţile Regale.

* Scriitorul Răsvan Popescu, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, îşi va lansa, sâmbătă, la Gaudeamus, volumul „În torent”. Apărută la Editura Cartea Românească Educaţional, cartea este, potrivit scriitorului Cassian Maria Spiridon, „o povestire-scenariu unde biografia şi naraţiunea devin una, până se metamorfozează într-un labirint, unul în care se rătăceşte Minotaurul-Autor, iar imaginea şi cuvântul interferează pe un ecran virtual”.

* Alături de nume consacrate de zeci de ani în peisajul editorial românesc, se vor regăsi numeroşi participanţi în premieră la acest eveniment, atât edituri care şi-au câştigat deja o binemeritată notorietate, cât şi proiecte noi, la început de drum. Toate standurile se vor regăsi şi în format virtual, pe website-ul gaudeamus.ro.

Astfel, pentru prima dată, în incinta târgului vor fi amenajate, împreună cu partenerii acestei ediţii – Opera Comică pentru Copii şi Asociaţia Versus -, două spaţii dedicate activităţilor interactive pentru cei mai tineri vizitatori.

* Proiectele conexe care se vor desfăşura în cadrul acestei ediţii a târgului reunesc tradiţia şi iniţiative în premieră:

* Concursul Naţional de Lectură ‘Mircea Nedelciu’, adresat liceenilor, care va reuni concurenţi din întreaga ţară, se va desfăşura în acest an într-o formulă inedită, pe bază de eseuri transmise în format video; tema concursului este „Centenar Marin Preda. 100 de ani de la naştere”;

* „Invitaţi de nota 10: Olimpicii României” este proiectul prin intermediul căruia Radio România şi partenerii săi recompensează şi promovează elevii care obţin rezultate excepţionale la olimpiade internaţionale la diferite discipline;

* „Pick up a Secret Story” este un nou proiect, iniţiat cu acest prilej şi derulat în colaborare cu fundaţia Hospice Casa Speranţei (cea mai mare organizaţie specializată în îngrijire paliativă gratuită din România), cu sprijinul participanţilor şi al publicului, care vor putea contribui la strângerea de fonduri pentru susţinerea activităţii curente a fundaţiei, donând sau achiziţionând pachete de cărţi al căror conţinut rămâne un secret, până la desfacerea pachetului.

Un proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii, târgul va fi deschis zilnic, între orele 10,00 şi 20,00, iar accesul tuturor categoriilor de public va fi gratuit.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...