După Doru și Goru, un nou râs din Carpații României va ajunge în Parcul Național Paklenica din Croația
Râșii Doru și Goru, aduși anul trecut din Carpații României pe teritoriul împădurit de la frontiera croato-slovenă, sunt bine-sănătoși și se descurcă foarte bine în natură – aflăm de la reprezentantul proiectului Lyfe Linx, transmite Novi List, citată de Rador.
Cipurile celor doi indică faptul că animalele se deplasează pe un teritoriu vast. Doru se află în continuare în zona Javornik, unde și-a stabilit teritoriul încă din luna iunie anul trecut.
Al doilea râs, numit Goru, și-a stabilit teritoriul în Slovenia, regiunea Ribnica, unde a fost observat de mai multe ori împreună cu femela Teja, care și ea este urmărită prin GPS.
Toată lumea așteaptă ca sezonul de împerechere să fie unul de succes pentru cei doi, astfel încât urmașii lor să poată hoinări prin pădurile și munții din zona Gorski kotar și Kočevski kraj (Slovenia).
Dar acestea nu sunt singurele vești bune legate de introducerea râșilor carpatici în Croația.
În continuarea acestui proiect, echipa românească a prins primul râs al acestui sezon! Este vorba de un exemplar adult de 26 de kilograme, care momentan se află în carantină pentru cel puțin 30 de zile.
El a fost vaccinat împotriva turbării și i-a fost prelevat sânge pentru analize. După ce se va confirma faptul că exemplarul este sănătos, acesta va fi transportat în Croația.
Locul planificat pentru eliberarea noului lynx din Carpați este Parcul Național Paklenice, iar acesta, la fel ca Doru, va avea o zgardă GPS pentru a putea fi monitorizat.
SURSA: Novilist.hr/ Rador
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii