G4Media.ro

După mai bine de un an de război, Israelul duce lipsă de…

sursa foto: Facebook / Israel Defense Forces

După mai bine de un an de război, Israelul duce lipsă de soldați: „Ne scufundăm” / „La oboseala fizică și epuizarea morală, se adaugă și faptul că mi-am pierdut locul de muncă”

La mai bine de un an de la începutul războiului împotriva Hamas în Gaza, armata israeliană se luptă să recruteze soldați, iar rezerviștii se prăbușesc sub greutatea concentrărilor, transmite La Razon, citată de Rador Radio România.

În jur de 300.000 de rezerviști au fost concentraţi începând cu 7 octombrie 2023, potrivit armatei, dintre care 18,3% erau totuşi scutiți, având peste 40 de ani.

Armata are aproximativ 170.000 de soldați activi, iar serviciul militar este obligatoriu pentru băieții și fetele în vârstă de 18 ani, dar unii beneficiază de diverse scutiri.

Israelul poartă un război pe mai multe fronturi, în special împotriva Hamas în Gaza și Hezbollah în Liban, care a făcut 771 de morți și 4.500 de răniți printre soldați săi. Perioadele de concentrare au fost prelungite, iar unii rezerviști protestează împotriva acestor măsuri care îi privează de viață de familie, uneori mai mult de șase luni consecutiv.

„Ne scufundăm”, a afirmat Ariel Seri-Levy pe Facebook într-un mesaj distribuit de mii de ori pe rețelele de socializare.

El a fost concentrat de patru ori de la atacul din 7 octombrie și îi denunță pe cei care vor ca Israelul „să rămână în Liban și în Gaza”.

„Trebuie să punem capăt acestui război pentru că nu mai avem soldați”, spune el. El încă mai crede că este important sa-ţi serveşti țara, dar „concesiile au devenit prea importante”, estimează el.

Un alt rezervist, tată a doi copii, care a cerut să rămână anonim, a declarat pentru AFP „la oboseala fizică și epuizarea morală, se adaugă și faptul că mi-am pierdut locul de muncă”.

O rentă minimală pentru rezervişti

Mulți întreprinzători independenți şi-au încetat activitatea din cauza războiului, chiar dacă statul asigură o pensie minimală pentru rezerviști.

„Colectivul este întotdeauna deasupra individualului, dar prețul este prea mare pentru familia mea”, conchide el, precizând că a petrecut aproape șase luni în Gaza în ultimele 12 luni.

Înrolarea evreilor ultraortodocși, care sunt parțial scutiți de serviciul militar, se află în centrul dezbaterii publice.

Ei reprezintă aproximativ 14% din populația evreiască a Israelului, potrivit Institutului pentru Democrație din Israel (IDI), adică aproape 1,3 milioane de persoane.

Aproximativ 66.000 de bărbați de vârstă militară beneficiază de scutire pentru că se dedică studiului textelor sacre ale iudaismului, conform armatei, în virtutea unei reguli stabilite la înființarea Israelului în 1948.

Însă în iunie, Curtea Supremă a dispus recrutarea elevilor din yeshivot (școli talmudice), hotărând că guvernul nu are dreptul să-i scutească „în absența unui cadru legal adecvat”.

Partidele politice ultraortodoxe, membri cheie ai coaliției premierului Benjamin Netanyahu, au cerut guvernului o lege care să facă această scutire permanentă înaintea votului crucial asupra bugetului de stat de la sfârșitul anului.

Liderul partidului Shass (ultra-ortodox sefard), Arié Déry, a declarat într-un interviu că speră să „rezolve problema înrolărilor” în armată pentru studenții din yechivot.

Regizorul Hagaï Luber, al cărui fiu Yeonatan a căzut în luptă în Fâșia Gaza, i-a răspuns într-o scrisoare deschisă.

„Care este problema”

„Problema este fiul meu drag Yeonatan care a murit în Gaza în urmă cu 10 luni, minunatul meu fiu Itamar care luptă în prezent în Gaza, fiul meu devotat Elad, care va intra în curând în Gaza (…) problema e că nu putea dormi de frica unui alt anunț, ca un nor negru care plutește deasupra noastră”, scrie el.

O altă scrisoare deschisă, semnată de peste 2.000 de soții de rezerviști din mișcarea sionist-religioasă care împacă viața religioasă și participarea la armată, cere „să se ușureze greutatea celor care slujesc în armată”.

„Nu există nicio opoziție între studiul Torei și serviciul militar, cele două merg împreună”, a declarat pentru cotidianul „Yediot Aharonot” universitara Tehila Elitzour, soție și mamă de rezerviști.

Șase bărbați scutiți de concentrare, dar care se oferiseră voluntari, au murit în luptă între 22 și 28 octombrie, unul dintre ei tată a zece copii.

Pentru David Zenou, un rabin în vârstă de 52 de ani, care a fost în uniformă peste 250 de zile anul acesta, inclusiv câteva săptămâni în Liban ca luptător, „este un merit să-mi servesc țara și atâta timp cât o pot face, voi continua”.

„Dar mai ales, să nu uităm că este război și că ducem lipsă de soldați”, a declarat pentru AFP acest tată a șapte fiice și de șase ori bunic.

Sursa: LA LIBRE BELGIQUE / Rador Radio România / Traducerea: Gabriela Sîrbu

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Doar tembelii de teroristi rusi si arabi nu duc lipsa de personal. La aia viata umana nu are nicio valoare.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.