După Messi, și Sergio Ramos pleacă de la PSG/ Fundașul spaniol ar putea ajunge în Arabia Saudită
Paris Saint-Germain a anunţat vineri seară plecarea fundaşului central spaniol Sergio Ramos, al cărui contract pe două sezoane cu clubul francez de fotbal se încheie luna aceasta, informează AFP, citată de Agerpres.
În vârstă de 37 de ani, Sergio Ramos a sosit la PSG în iulie 2021, după despărţirea de echipa spaniolă Real Madrid.
„Paris Saint-Germain îl salută foarte călduros pe Sergio Ramos, care se pregăteşte să părăsească Parisul după două sezoane în care a apărat culorile clubului nostru”, a precizat PSG într-un comunicat.
După un prim sezon marcat de probleme medicale, în care a disputat doar 13 meciuri (2 goluri), Sergio Ramos a devenit unul dintre jucătorii de bază ai lui PSG în acest sezon, pe parcursul căruia a jucat în total 44 de partide în toate competiţiile, marcând 5 goluri.
El pleacă de la Paris cu două titluri de campion al Franţei (2022, 2023) şi cu un Trofeu al Campionilor (Supercupa Franţei, 2022).
Sergio Ramos va disputa ultimul său meci în tricoul lui PSG, sâmbătă pe Parc des Princes, împotriva formaţiei Clermont.
Potrivit presei spaniole, viitoarea destinaţie a lui Sergio Ramos ar putea fi Arabia Saudită.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank