G4Media.ro

După nava germană Hessen, încă o fregată din UE a avut probleme…

Fregata daneză Iver Huitfeldt (Sursa foto: Wikimedia Commons / America A. Henry)

După nava germană Hessen, încă o fregată din UE a avut probleme tehnice grave în Marea Roșie / Nava daneză Iver Huitfeldt nu și-a putut lansa rachetele interceptoare timp de 30 minute

Sisteme critice, inclusiv cele care țin de armament, ale fregatei daneze Iver Huitfeldt nu au funcționat corespunzător în timpul recentei misiuni a navei în Marea Roșie, transmite publicația daneză Olfi.

Problemele navei daneze au apărut după ce o altă fregată a unui stat membru UE, nava germană Hessen, a avut probleme cu rachetele de la bord, care nu au funcționat corespunzător.

Site-ul danez independent de știri Olfi a relatat că, într-un mesaj, comandantul fregatei, căpitanul Sune Lund, s-a plâns de probleme apărute la radarul navei și la sistemul de gestionare a luptei C-Flex.

Aceste echipamente sunt produse de compania Thales, divizia olandeză, și de firma daneză Terma.

Citește și: Rachetele lansate de fregata germană Hessen, care nu au reușit să doboare o dronă MQ-9 Reaper a SUA, sunt de producție americană / Nava germană a atacat accidental drona aliată

Întreruperile inexplicabile ale serviciilor au fost suficient de grave pentru a împiedica fregata să își lanseze rachetele interceptoare RIM-162 Evolved Sea Sparrow Missile, cunoscute și sub numele de ESSM, timp de aproximativ 30 de minute.

Aceste muniții sunt rachete sol-aer cu rază medie de acțiune, folosite pentru a proteja navele de aeronave și altor amenințări, precum dronele sau rachetele anti-navă.

Fregata Iver Huitfeldt a avut probleme și cu tunurile de 76 mm, care au fost defecte în mai multe rânduri în timpul operațiunilor, potrivit sursei citate.

Potrivit unor publicații daneze, Lund ar fi scris în mesaj că problemele erau cunoscute de mulți ani, dar că nu s-a făcut mare lucru pentru a fi remediate.

Ministerul danez al Apărării a transmis că o anchetă este în curs de desfășurare.

În ciuda acestor probleme, fregata Iver Huitfeldt a distrus patru drone Houthi în martie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează