G4Media.ro

După plecarea lui Vasile Bănescu, noul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române…

sursa foto: Patriarhia Română

După plecarea lui Vasile Bănescu, noul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române este Adrian Agachi / Acesta are studii efectuate în străinătate, la Universitatea din Lampeter, Țara Galilor, și la Universitatea din Winchester

Biroul de Presă al Patriarhiei Române anunță că, începând de vineri, 5 iulie, noul său consilier coordonator va fi Preot dr. Adrian Agachi. Acesta va prelua inclusiv atribuțiile postului de comunicator al Patriarhiei Române în relația cu presa, poziție pe care a ocupat-o pentru foarte mulți ani, Vasile Bănescu.

„Dorim să mulțumim domnului Vasile Bănescu, atât pentru întreaga contribuție la o benefică și eficientă comunicare între Patriarhia Română și presa națională, cât și pentru susținerea și încurajarea de care au beneficiat membrii Biroului de Presă din partea domniei sale. Activitatea Biroului de Presă va continua pe aceeași cale a comunicării instituționale oneste și prompte cu reprezentanții mass-media”, a transmis Patriarhia Română.

Pr. Adrian Agachi (n. 1 iulie 1986) este licențiat al Facultății de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” din București (2009), masterand al Universității din Lampeter, Țara Galilor (2010) și doctor în teologie ortodoxă al Universității din Winchester (2012; titlul tezei de doctorat: The Neo-Palamite Synthesis of Father Dumitru Stăniloae) precum și membru al AISP (Asociația Internațională de Studii Patristice).

A slujit ca preot la spitalul de Reumatologie (2014-2019), iar din anul 2019 și până în prezent, este preot coslujitor la parohia Sfântul Gheorghe – Dudu din localitatea Chiajna.

Începând cu anul 2008 a fost colaborator al Ziarului Lumina, iar între anii 2014-2024 a lucrat ca redactor la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.

A ocupat funcția de consilier patriarhal în cadrul Biroului de Presă și relații publice al Patriarhiei Române din data de 1 aprilie 2024.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. tînăr, maleabil, obedient.
    perfect pentru (blow)job!