De la reluarea orelor în clase, un număr de 270 de elevi s-au infectat cu noul cornoavirus, dintre care 40 în Capitală
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că, după reluarea orelor în şcoli, 270 de elevi s-au infectat cu noul coronavirus, dintre care 40 în Capitală, proporţia infectărilor fiind de 1 la 10.000 din totalul celor 2,7 milioane elevi care au putut merge la şcoală.
Prezent sâmbătă la centrul de vaccinare împotriva COVID-19 de la Romexpo, ministrul Educaţiei a fost întrebat de jurnalişti dacă a crescut numărul infectărilor cu SARS-CoV-2 odată cu revenirea copiilor la şcoală.
„Ultimele raportări – 270 de elevi infectaţi din totalul celor peste 2,7 milioane de elevi care au putut merge la şcoală. Este vorba de un procent de 1 la 10.000 la nivel naţional. În Bucureşti, aveam un număr de peste 40 de infectări din totalul elevilor care învaţă în Bucureşti. Deci procentul este mult sub procentul naţional, sub rata de infectare la nivel naţional, care este de circa 0,7. În sistemul de educaţie este de 1 la 10.000”, a spus Cîmpeanu.
Pe de altă parte, ministrul Educaţiei a amintit că în luna august se pot organiza ore remediale pentru elevi.
„Vom avea o a doua sesiune de evaluare naţională în datele de 5 – 6 – 7 iulie. Vom avea foarte multe activităţi. În acest context, am considerat că luna august este o lună de vacanţă binemeritată. În egală măsura, pentru cadre didactice şi elevi, acolo unde se va dori din partea şcolii, din partea profesorilor, din partea elevilor şi cu acordul părinţilor, se vor organiza evenimente, de genul tabără de vară, pe parcursul cărora se vor putea organiza ore remediale. Este un lucru pe care Ministerul Educaţiei îl susţine, acolo unde vor exista iniţiative locale”, a precizat Sorin Cîmpeanu, citat de Agerpres.
Sursa Foto: G4Media/elevi/curtea scolii
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu