G4Media.ro

După sancţiunile aplicate în cazul meciului FCU Craiova – Sepsi Sfântu Gheorghe,…

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Alex Nicodim

După sancţiunile aplicate în cazul meciului FCU Craiova – Sepsi Sfântu Gheorghe, Laszlo Dioszegi: Nu sunt bucuros deloc de cele trei puncte, dar regulamentul trebuie respectat. Dacă e lege, trebuie aplicată

Patronul clubului Sepsi Sfântu Gheorghe, Laszlo Dioszegi, a declarat, miercuri, după ce Comisia de Disciplină a FRF a anunţat sancţiunile în cazul meciului cu FCU Craiova 1948, că nu este bucuros de cele trei puncte, deoarece vrea mereu ca echipa sa să câştige în teren. El a subliniat însă că regulamentul trebuie respectat, relatează news.ro

„Regulamentul a fost aplicat. Eu nu sunt bucuros deloc de cele 3 puncte, sincer. Eu mereu vreau să câştigăm pe teren, dar şi regulamentul trebuie respectat, că altfel nu e regulament. Eu am o întrebare pentru cei de la Craiova: dacă nocturna cădea în minutul 10 şi mai cădea o dată în minutul 12, ar fi fost 0-3? Nu cred că s-ar fi rejucat. Sau dacă nu aveam cele două ambulanţe, am fi pierdut cu 0-3. Toţi spuneau că e nedreptate, că se pierdea în afara terenului. Deci dacă e lege, trebuie aplicată. A doua problemă: noi nu avem puterea să evacuăm galeria. În legea 4 scrie că pot fi evacuaţi oamenii dacă sunt incidente violente, nici vorbă de incidente verbale! Noi, dacă mergeam la bodyguarzi să le cerem să evacueze, era discriminare. Deci nu se poate nici aşa. Legal, ei nu puteau evacua. Vă daţi seama ce discriminare era!”, a spus Dioszegi la Digi Sport, citat de news.ro

“Eu consider că observatorul decide ce se poate face şi ce nu, eu aşa ştiu. Nu ştiu de ce el nu a evacuat. Probabil pentru că nu au fost violenţe fizice. Asta e o bubă la lege. Eu cred că trebuie adăugat şi asta la lege, că trebuie evacuat şi dacă sunt scadări xenofobe. Cred că s-a creat un precedent, sper că galeriile o să-şi dea seama că trebuie să aibă o altă abordare şi nu de a incita la ură. În România, încă nu a fost evacuată nicio galerie pentru scandări. În regulament, da, în regulamentul nostru cu firma de pază. Dar niciun regulament nu e peste lege”, a adăugat el.

Reamintim că partida de fotbal dintre Sepsi Sf. Gheorghe și FCU Craiova a fost întreruptă în 29 ianuarie, în minutul 25, din cauza scandărilor xenofobe ale suporterilor craioveni. Jucătorii și arbitrii au intrat la vestiare pentru moment, au revenit pe teren peste 10 minute, dar scandările au continuat. În consecință, arbitrul Andrei Chivulete a oprit de tot partida, la scorul 0-0. Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat că va deschide o anchetăm iar Federația Română de Fotbal a acordat din oficiu cele 3 puncte câștigătoare echipei patronate de Laszlo Dioszegi.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...