G4Media.ro

După Sanofi, și compania elvețiană Novartis anunță că va produce vaccinul anti-COVID-19…

Sursa foto: Comisia Europeană / Facebook

După Sanofi, și compania elvețiană Novartis anunță că va produce vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer/BioNTech

Compania farmaceutică elveţiană Novartis a semnat un acord iniţial de contribuţie la producerea vaccinului anti-COVID-19 realizat de Pfizer şi BioNTech, o mişcare care vizează creşterea producţiei în condiţiile în care aprovizionarea cu vaccin rămâne în urma cererii, informează Reuters, preluată de Agerpres.

Sub rezerva încheierii unui acord final, Novartis intenţionează să înceapă producţia în al doilea trimestru al lui 2021, a precizat vineri compania cu sediul la Basel, adăugând că va folosi unităţi de producţie de la locaţia sa din Stein, Elveţia, în apropiere fluviul Rin, la graniţa cu Germania.

Trei vaccinuri realizate de companiile occidentale Pfizer-BioNTech, AstraZeneca şi Moderna au fost aprobate de autorităţile de reglementare, însă producţia limitată şi livrările întârziate au afectat eforturile de a vaccina rapid persoanele cu cel mai mare risc de COVID-19.

Decizia Novartis de a se alătura efortului de a remedia această deficienţă vine după un anunţ făcut de Sanofi în această săptămână că va produce 125 milioane de vaccinuri Pfizer/BioNTech pentru Uniunea Europeană.

„Novartis s-a mobilizat pe mai multe fronturi pentru a sprijini răspunsul global la pandemie”, a precizat Steffen Lang, directorul Novartis Technical Operations.

Citește și:

Colaborare inedită în industria farma: Sanofi va produce vaccinul dezvoltat de Pfizer – BioNTech, rivalul său care nu face față comenzilor

Sursa foto: Comisia Europeană / Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Il vor produce tot pentru ei. Romanica o sa primeasca resturile…ca un caine de sub masa.

  2. Romania a fost super norocoasa de contextul european si are parte de vaccinuri mai mult decat au multe tari europene. Nu mai virbesc ca tari ca Ucraina nu au vazut un singur vaccin. Sanofi am senzatia ca a primit bani anul trecut de la UE pentru producerea vaccinului, nu au facut asta in timp util, asa ca il fabrica pe cel de la Pfizer. Nu e nimic dubios, ci doar ca se capacitraza toti sa faca fata cererii.