După scandalurile de la Teatrul Național, unde manifestările de solidaritate cu Ucraina au fost interzise, ministrul Romașcanu a prezentat la Luxemburg ”multiplele acțiuni promovate de Ministerul Culturii” pentru sprijinul refugiaților
Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a vorbit la Consiliul miniştrilor culturii din Uniunea Europeană, desfășurat luni, la Luxemburg, cu ”multiplele acțiuni promovate de instituțiile Ministerului Culturii pentru sprijinul artiștilor ucraineni refugiați” și a solicitat ”fonduri suplimentare, în special celor din prima linie de sprijin a ucrainenilor, cum e cazul României”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Culturii.
Totodată, ministrul a semnat în numele României, alături de alte 7 state o declarație inițiată de Polonia pentru lărgirea ariei de sancțiuni împotriva Rusiei în zona culturală.
Toate acestea vin după ce împotriva ministrului Romașcanu parlamentarii USR au încercat să inițieze o moțiune de cenzură după ce a sprijinit directorul Teatrului Național București în decizia de a interzice orice acțiune de solidaritate cu Ucraina și artiștii de acolo. În plus, instituția a găzduit un recital al lui Dan Puric, cunoscut pentru propagarea unor teorii conspiraționiste și anti-occidentale, cât și la răspândirea în sala de spectacole a unui ziar considerat antisemit.
„În urma celor sesizate public privind distribuirea unui ziar la sala Studio a TNB, conducerea ne-a informat că mâine va dispune o anchetă internă şi va depune plângere la poliţie pentru distribuţie neautorizată de materiale în incinta TNB. Nimeni din conducere nu a fost informat despre acest demers extrem de grav”, a reacționat Romaşcanu pe pagina sa de Facebook.
Sursa foto: Ministerul Culturii
Citește și:
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
28 comentarii