G4Media.ro

După trei decenii de la Revoluție, România se rupe de tradiția stalinistă…

După trei decenii de la Revoluție, România se rupe de tradiția stalinistă a sărbătoririi pe 9 mai a Zilei Victoriei din al Doilea Război Mondial

Senatorii au adoptat, luni, proiectul iniţiat de deputatul PNL Ovidiu Raeţchi privind consacrarea zilei de 8 mai ca „Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial”, în coordonare cu aliaţii din cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), transmite Agerpres.

Potrivit iniţiatorului, acest demers se impune având în vedere „confuzia care încă persistă între data acceptată de istorici şi de aliaţii noştri occidentali (8 mai), pe de o parte, şi cea de 9 mai, impusă de Stalin şi de URSS în lagărul socialist – inclusiv România – pentru a-şi revendica un rol primordial în victoria împotriva foştilor aliaţi nazişti (vezi Pactul Ribbentrop-Molotov)”.

„Iniţiativa rectifică ambiguitatea istorică care a încurajat în perioada comunistă sărbătorirea la data de 9 mai, potrivit modelului sovietic. La data de 7 mai 1945, Germania a semnat actul de capitulare necondiţionată la sediul Cartierului General Suprem al Forţelor Aliate din Franţa, Reims. În conformitate cu acest act, ostilităţile s-au încheiat oficial la data de 8 mai 1945, ora 23,01. Din momentul schimbării regimului, regăsindu-se în sfera de influenţă sovietică, RSR a recunoscut data de 9 mai drept Ziua Victoriei, însă data ce marchează cu adevărat ziua victoriei pentru statul nostru este 8 mai 1945”, explică deputatul liberal.

Senatul este prima Cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaților

Foto: Debarcarea din Normandia, debutul ofensivei anglo-americane pe frontul de vest împotriva Germaniei naziste / Sursa: pixabay.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. ostilităţile s-au încheiat oficial la data de 8 mai 1945, ora 23,01. adica pe 9 mai ora 00.01 ora Romaniei. Deci de ce ne agitam?

    • Ora de vară nu se aplica în România în 1945, în 1979 a fost introdusă, de fapt reintrodusă, povestea e mai lungă

    • @ Virgil: nu e vorba de ora de vara, ci de fus orar, care si atunci facea ca intre Romania si tarile central-europene sa fie o diferenta de o ora.

    • Este foarte corecta observatia. Dar aici este vorba de simbolistica, in acte s-a specificat data de 8 mai si sarbatorirea se va face conform documentelor. Rusii pot sarbatorii la ce data doresc, nimeni nu-i impiedica. In traditia lor si sarbatoreau lovitura de stat de la 25 octombrie la 7 noiembrie, pentru ca sa schimbase calendarul. Noi acum trebuie sa celebram impruna cu aliatii din NATO si nu cu ocupantul sovietic, care desi pretindea ca ne-a eliberat, in realitate ne-a trecut cu forta la comunism si ne-a mentinut tot cu forta in lagarul comunist. Asta nu inseamna eliberare.

  2. Romania a schimbat doar data nu stalinistii.

  3. Si cand te gandesti ca Raetchii alogeni au venit cu tancurile sovietice…

  4. Adevarul e ca nu mai pot cu stalinismul asta. De ce s-a bagat Stalin sa incurce prietenia noastra cu marele popor eliberator german si liderul sau intelept? Frau Merkel mag es nicht! Spargel macht frei. Nain nain lupulainen.

  5. Asta e prioritatea PNL? Tara asta este praf, praf si pulbere, iar PNL se ocupa de finetzuri.