G4Media.ro

După Venezuela, un vicepremier rus vizitează și Cuba

sursa foto: Twitter/ President of Russia

După Venezuela, un vicepremier rus vizitează și Cuba

Vicepremierul rus Iuri Borisov urma să sosească joi la Havana pentru o vizită de lucru, pe fondul crizei ruso-occidentale legată de Ucraina, a anunţat Ministerul de Externe cubanez, notează AFP, citată de Agerpres.

În cursul vizitei sale, a cărei durată nu a fost precizată, Iuri Borisov „va avea întâlniri cu diverse autorităţi cubaneze pentru a studia funcţionarea colaborării bilaterale în diverse domenii”, a indicat ministerul într-un comunicat.

Vicepremierul rus tocmai a efectuat o vizită în Venezuela, un alt aliat al Moscovei în regiune.

Potrivit cotidianului guvernamental Granma, „Cuba şi Rusia menţin un dialog politic la cel mai înalt nivel, printr-un schimb fluid de vizite, iar relaţiile dintre cele două ţări s-au adâncit în timpul pandemiei”.

De la 31 decembrie, Moscova a trimis pe insulă cinci avioane care transportau echipamente medicale de protecţie şi produse medicale pentru a face faţă pandemiei de coronavirus.

Un vapor încărcat cu grâu urmează să acosteze pe insulă în curând, potrivit cotidianului de stat.

Luna trecută, preşedinţii Vladimir Putin şi Miguel Diaz-Canel au avut o discuţie telefonică despre consolidarea „asocierii strategice” dintre cele două ţări. Iuri Borisov a mai vizitat Havana în octombrie.

Occidentalii sunt îngrijoraţi de mai multe săptămâni în legătură cu riscurile unui atac asupra Ucrainei de către Rusia, care a relocat peste 100.000 de soldaţi la frontierele acestei ţări, o situaţie explozivă în centrul celei mai grave crize cu Moscova de la sfârşitul Războiului Rece.

Miercuri, la Caracas, preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a dat asigurări Moscovei de „sprijinul său fără rezerve”.

sursa foto: Twitter/ President of Russia

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. regimurile totalitare isi strang randurile!

  2. Vor sa isi mai mute rachetele in cuba iar 😀 ?

  3. Ne asteapta o coalitie ruso – americano – centrala si de sud. Cum zicea un baiat pregatit, sa ne inchipuim ca Moscova produce o revolutie in Mexic si inlocuieste establishment-ul mexican cu unul anti USA. Apoi de „teama” de unchiul SAM, mexicanii ar putea cere sprijin armat de la urs. Si asa americanii de nord se vor trezi cu aceeasi „arhitectura de securitare” pe care au creat-o si ei in Europa, numai ca pe invers; adica rusii fac aproape de gardul lor, ceea ce fac americanii acum in Ucraina. Ne putem imagina asa ceva?

    • Problemele cu analogia ta sunt doua:

      – in primul rand, dupa cum se vede, teama ucrainienilor este perfect justificata, deci nu are nevoie de ghilimele.

      – in al doilea rand NU Washington-ul a produs revolutia din Ucraina, ci faptul ca ucrainienii vroiau o apropiere de Europa, nu de Rusia, spre deosebire de conducerea de la momentul respectiv.

      Iar establishement-ul pro-rus de la momentul respectiv a ajuns si a ramas la putere prin furt de voturi si otravirea leader-ului opozitiei, cel mai probabil de catre rusi, ca ei au obiceiurile astea.

      De alftel Rusia e un paria la nivel mondial. De exemplu referendumul falsificat din Crimeea sub amenintarea invadatorilor rusi e recunoscut de doar 8 tari: Afganistan, Cuba, Coreea de Nord, Kyrgyzstan, Nicaragua, Sudan, Syria, and Zimbabwe. Numai lume buna.