
Se circulă în condiţii de iarnă, ninge şi se depune zăpadă pe carosabil pe mai multe artere rutiere din judeţele Alba, Bacău, Gorj, Harghita, Iaşi, Neamţ, Sălaj, Suceava şi Vaslui
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează sâmbătă că se circulă în condiţii de iarnă, ninge şi se depune zăpadă pe carosabil pe mai multe artere rutiere din judeţele Alba, Bacău, Gorj, Harghita, Iaşi, Neamţ, Sălaj, Suceava şi Vaslui, relatează Agerpres.
Se acţionează cu utilaje de deszăpezire şi material antiderapant, se arată într-un comunicat de presă.
Conform sursei citate, nu sunt autostrăzi sau drumuri naţionale cu circulaţia blocată din cauza condiţiilor meteorologice.
Traficul rutier a fost reluat pe DN 2, la kilometrul 446, în localitatea Grăniceşti, judeţul Suceava, unde un autocamion a derapat şi nu a putut înainta, din cauza lipsei anvelopelor de iarnă. Drumul a fost curăţat, însă în continuare ninge în zonă.
În celelalte judeţe în general se circulă în condiţii de ploaie, pe un carosabil umed, fără depuneri de polei.
Toate porturile de la malul Mării Negre au fost închise, din cauza vântului puternic.
Nu sunt restricţii în domeniul traficului aerian sau feroviar.
Poliţiştii îi sfătuiesc pe conducătorii auto să nu plece la drum dacă nu au autovehiculele echipate cu anvelopele de iarnă, dacă urmează să se deplaseze în zonele în care carosabilul este acoperit de zăpadă, gheaţă sau polei şi să adopte constant o conduită preventivă la volan, pentru a nu fi implicaţi în producerea de evenimente rutiere.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii