E.ON România a donat 250.000 kWh de energie în cadrul campaniei ”Dăruieşte Lumină”, la cererea românilor care au indicat persoanele vulnerabile
Compania E.ON România a pus la dispoziție 250.000 kWh în cadrul noii ediții a campaniei „Dăruieşte Lumină” pentru a-i susține pe cei care au nevoie de ajutor în perioada pandemiei de coronavirus, potrivit paginii https://www.daruiestelumina.ro/.
Participanții la campanie au trimis pe Facebook povești ale celor care au nevoie de sprijin, iar compania a scăzut câte 100 kWh din facturile persoanelor nominalizate.
Singura condiție pentru ca persoanele vulnerabile să primească cei 100 kWh a fost ca persoanele nominalizate să aibă un abonament E.ON pentru minim unul din cele două tipuri de servicii: gaze naturale sau energie electrică.
Unii dintre susținătorii campaniei Dăruiește Lumină au dorit să contribuie cu energie și pentru instituțiile sociale care au primit mai puține donații în această perioadă, astfel că o parte din kilowatti au ajuns și la acestea.
Ediția din acest an a campaniei Dăruiește Lumină a fost cea mai rapidă ediție organizată până acum, venind ca un răspuns la situația delicată din România, din momentul instalării stării de urgență, când peste 1 milion de români au intrat în șomaj tehnic și, implicit, și familiile lor au fost afectate.
Prima ediție a campaniei s-a desfăşurat în luna aprilie 2015, când au fost oferiți 100.000 kWh unui număr de 12 instituţii – spitale, şcoli, case de copii şi case de bătrâni din 10 județe. Iniţiativa a fost continuată în luna decembrie a aceluiaşi an, când au fost dăruiți peste 200.000 kWh către 800 de familii nevoiaşe, nominalizate de prieteni sau rude, precum şi în decembrie 2016, când 200.000 kWh au fost oferiți către alte 16 instituţii. În 2017, aproximativ 20.000 de români au decis să se implice şi au dăruit unui număr de 14 instituţii 200.000 kWh de electricitate sau gaze naturale puşi în campanie de E.ON, iar în 2018 peste 1.000 români au contribuit cu energie instalându-și o ramă personalizată la fotografia de profil de Facebook, cantitatea totală de kWh acordată fiind de 100.000. La ultima ediție, cea din decembrie 2019, E.ON a contribuit cu 200.000 kWh pentru 10 instituții sociale din toată țara.
Campania s-a calificat anul trecut în finala Digital Communication Awards de la Berlin, alături de proiecte de amploare din întreaga Europă.
Începând cu anul 2005, E.ON România a susţinut cu peste 14 milioane de euro numeroase proiecte de responsabilitate socială în comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea, numărul total al beneficiarilor acestor iniţiative ridicându-se la aproximativ 310.000.
Numai în ultimii cinci ani, compania a donat cu ajutorul românilor 1.000.000 kWh energie electrică şi gaze naturale către 56 de instituţii sociale şi 800 de familii defavorizate din România.
Foto: Facebook/Dăruiește lumină
NOTĂ: Articol publicat în cadrul proiectului ”România ajută!”, realizat de G4Media.ro în parteneriat cu Fundația Konrad Adenauer.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank