G4Media.ro

ECDC a inclus tulpina indiană a coronavirusului care a fost detectată și…

ECDC a inclus tulpina indiană a coronavirusului care a fost detectată și în România între „variantele care determină îngrijorare”

Centrul European pentru Controlul Bolilor (ECDC) a inclus tulpina indiană a coronavirusului care a fost detectată și în România între „variantele care determină îngrijorare”.

Este vorba despre linia genetică B.1.617.2, care a fost confirmată în România în 12 cazuri, dintre care 11 sunt cetățeni indieni.

Până acum, în categoria „variantelor care determină îngrijorare” (VOC) erau trecute doar tulpinile britanică, braziliană și sud-africană.

Încă din data de 7 mai, Public Health England (PHE) a desemnat varianta B.1.617.2 drept variantă care determină îngrijorare.

În 10 mai, OMS a catalogat varianta B.1.617 drept variantă care determină îngrijorare (VOC). Varianta are detectate până în prezent trei linii genetice: B.1.617.1, B.1.617.2 și B.1.617.3.

ECDC a menținut însă tulpina indiană, pentru încă două săptămâni, între „variantele de interes” (VOI). De altfel, în documentul publicat în această săptămână, agenția europeană cataloghează drept îngrijorătoare (VOC) doar linia genetică B.1.617.2. Celelalte două linii genetice sunt menținute ca variante de interes.

Deși Centrul European pentru Controlul Bolilor a publicat luni documentul, Institutul Național de Sănătate Publică din România (INSP) nu a făcut nicio precizare publică în legătură cu noua situație.

Variantele care determină îngrijorare (VOC) sunt variante pentru care sunt disponibile dovezi clare care indică un impact semnificativ asupra transmisibilității, severității și / sau imunității, ceea ce ar putea avea un impact asupra situației epidemiologice din Europa. Dovezile combinate genomice, epidemiologice și in vitro pentru aceste caracteristici au încredere cel puțin moderată.

În ceea ce privește variantele de interes (VOI), sunt disponibile dovezi privind proprietățile genomice, dovezile epidemiologice sau dovezile in vitro care ar putea implica un impact semnificativ asupra transmisibilității, severității și / sau imunității, având un impact real asupra situației epidemiologice din Europa. Cu toate acestea, dovezile sunt încă preliminare sau sunt asociate cu incertitudini majore, notează ECDC.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Guvernul nu e ingrijorat. Specialii sunt toti vaccinati si indestulati, deci nu vor fi probleme…

    • Daca tu zici ca vaccinul e modalitatea de a scapa de griji și probleme atunci e perfect. Este la liber, se poate vaccina oricine oricând, asta e soluția pentru a termina pandemia.