G4Media.ro

Echipa cu care Ludovic Orban va merge la negocieri cu partidele parlamentare:…

sursa foto: Inquam Photos/ George Calin

Echipa cu care Ludovic Orban va merge la negocieri cu partidele parlamentare: Liderii de grup de la Cameră și Senat – Raluca Turcan și Florin Cîțu

Premierul desemnat, Ludovic Orban, și-a stabilit echipa cu care va merge la discuțiile cu partidele ca să negocieze susținerea parlamentară pentru guvernul pe care urmează să îl conducă. Surse liberale au declarat pentru G4Media.ro că Orban va fi însoțit la aceste negocieri de liderii grupurilor parlamentare ale PNL – Raluca Turcan, liderul deputaților liberali, și Florin Cîțu, liderul senatorilor.

Potrivit surselor citate, negocieri vor fi purtate și informal, așa cum s-a întâmplat și la moțiunea de cenzură. Printre cei care vor purta discuții de la om la om în Parlament pentru a atrage cât mai multe voturi în favoarea Guvernului Orban se numără senatoarea Alina Gorghiu și deputatul Lucian Bode.

Negocierile de dinaintea votului din Parlament pentru învestirea noului Cabinet sunt extrem de importante, având în vedere, pe de o parte, anunțul ezitant al lui Victor Ponta în privința votării guvernului și, pe de altă parte, condițiile puse de celelalte partide pentru acordarea sprijinului.

Astfel, fără susținerea Pro România, lui Ludovic Orban îi lipsesc 15 voturi pentru a se instala la Palatul Victoria, deoarece PNL, USR, UDMR, PMP, ALDE și minoritățile naționale au împreună doar 218 senatori și deputați.

Dar și aceste formațiuni au pus condiții pentru susținerea Guvernului Orban: maghiarii vor un acord scris în care să se prevadă clar că nu vor fi adoptate ordonanțe de urgență în domeniul justiției, în administrație și în privința legislației electorale (nu vor revenirea la alegerea primarilor în două tururi).

La rândul lor, cei de la USR au condiționat votul pentru noul Cabinet de îndeplinirea a patru condiții: în guvern să nu se regăsească niciun susținător al fostei USL, alianța încheiată în 2011 între PNL și PSD și parafată de Crin Antonescu și Victor Ponta, adoptarea legii privind alegerea primarilor în două tururi, abrogarea recursului compensatoriu, adoptarea inițiativei ”fără penali” și audierea în Parlament a propunerii de comisar european din partea României.

De altfel, condițiile puse de USR sunt perfect congruente cu prioritățile liberalilor: în Parlament sunt inițiate și susținute de către PNL legi privind alegerea primarilor, abrogarea recursului compensatoriu sau implementarea inițiativei ”fără penali”. De asemenea, Ludovic Orban a explicat că audierea în Parlament a propunerii de comisar din partea României este o obligație prevăzută de lege, iar el nu are de gând să procedeze precum Viorica Dăncilă, adică să încalce legea.

Liderul PNL a declarat marți seară că marțea sau cel târziu miercurea viitoare vor fi ultimele discuții cu partidele parlamentare înainte de a veni în Parlament cu echipa guvernamentală și cu programul de guvernare. Termenul maximal până la care premierul desemnat trebuie să ceară Legislativului votul de învestitură este vineri, 25 octombrie.

Citește și: Prima rundă oficială de discuții pentru susținerea Guvernului Orban va avea loc cu PMP, azi la ora 16:00 / Urmează negocieri joi cu UDMR, ALDE și Pro România

Foto: Ludovic Orban, Raluca Turcan și Florin Cîțu. Sursa: Inquam Photos / George Călin

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

7 comentarii

    • Ciudat,nu?Am auzit ca imediat dupa publicare,site-ul RP a cazut! TITLUL ACTUAL DE CAMPANIE AL LUI BARNA :”PACALITI IN ROMANIA”…Nu eu l-am propus,ci jurnalistii Rise,care altadata au fost aparati de Barna,cand slugile puscariasului psd au descins la sediu cu amenintari ,acum sunt criticati!

    • J.Lexicon, trollul mafiei, impastie rahatul asta de articol scris de jurnalista lui Voiculescu. Alt troll, Corrie, alias Gabriela Constantinescu, platita sa denigreze USR PLUS, Barna si Ciolos, pe toate site urile, ii tine isonul.

    • Cu dobitocii nu trebuie sa te pui,nu are rost,n-au cum sa vina cu argumente,pentru asta trebuie sa aibe cu ce sa gandeasca… Oricine da in iubirea vietii sale,acest barnev cu un trecut deloc limpede,este categorisit ca trol pesedist,aceeasi directiva primita si de trolii pesedisti:dai in ei,esti jignit !Nimic nou sub soare,nu degeaba au colaborat bine cu dragnea in 2016,la guvernare:barnea era secretar in guvernul in care Ciolos a acceptat 2 pesedisti:Dancu,la relatia cu parlamentul si Toba,la interne,ca ministrii!N-am auzit de proteste ,de demisie din partea sa,acum pune conditii nu pesedistilor,oameni buni,ci liberalilor,astia sunt tinta lui de fapt,impreuna cu Iohannis..ce trecut mai are de ascuns?Al nevestichii,poate?

  1. Le arde astora de tara …. 🙁
    Sunt niste aventuriei ce vor functii,bani,privilegii si tot tacamul . In loc sa faca corp comun pentru a scoate tara din impas stau si negociaza pentru interesul lor si ale Partidelor ! Romania sa astepte … Ne-a m saturat de lepre politice !

  2. In traducere libera, nu a existat absolut nici un program comun de guvernare, negociat in comun, de toti cei care au gandit si votat motiunea. „Intai-ii-dam-jos-si-vedem-noi-dupa”.
    Greu…

  3. Ei primesc carnea si noi ne alegem cu ….osul. Orban e un om politic slab. O sa va dati seama si voi de asta.