G4Media.ro

Echipa de campanie a lui Mircea Geoană cere echipelor lui Nicolae Ciucă…

Foto: Ovidiu Micsik/ Inquam Photos

Echipa de campanie a lui Mircea Geoană cere echipelor lui Nicolae Ciucă și Elena Lasconi să înceteze ”campaniile mincinoase”

Echipa de campanie a lui Mircea Geoană, candidat independent la președinția României, cere într-un comunicat echipelor lui Nicolae Ciucă și Elena Lasconi să înceteze ”campaniile mincinoase” cu privire la candidatul Geoană.

”De zile bune, echipa lui Nicolae Ciucă aruncă în spațiul public ideea mincinoasă că domnul Mircea Geoană se retrage din cursa electorală. Fals! Nici emisarii, nici sondajele mincinoase nu îl vor opri pe Mircea Geoană din lupta sa pentru un viitor mai bun pentru România”, arată comunicatul citat.

Echipa lui Geoană o acuză și pe Lasconi că ar duce campanii online de defăimare.

”Elena Lasconi și USR plătesc campanii online în care Mircea Geoană ar face un apel la pregătirea populației pentru război. Fals! Doamna Lasconi, sunteți capabilă să duceți o luptă corectă sau doar de astfel de minciuni sunteți în stare?”, se arată în comunicat.

”Campania electorală trebuie să fie despre propunerile candidaților pentru România, nu despre atacuri mârșave! Vă jucați cu iresponsabilitate și imaturitate cu viitorul României și faceți, pe față, jocul lui Marcel Ciolacu și George Simion. Dacă sunteți oameni respectabili și responsabili, demonstrați-o prin fapte nu prin campanii de dezinformare și intoxicări!”, mai arată echipa de campanie a lui Geoană.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Mamiiiii, baiatul ala m-a tras de codita! 🤣

    • 🙂 lasconi despre ambasador? chiar nu inteleg cine ii plateste consilierii de campanie, dar saraca putea sa fie prima in turul 2, daca avea alta abordare. de castigator nu de victima a tuturor. inteleg ca vrea sa continue traditia usr, dar victimele sunt victime…se pare ca votam marmota impotriva serpilor, hienelor. nu ne ajuta, dar poate aud si animalele din vecinatate. ca ror vorbea musk de orwell. la noi s-a depasit 1984

  2. oare ce campanie mincinoasa mai trebuie, cand asta a fost cel mai longeviv presedinte psd? cred ca singura minciuna e cu „independenta”

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.