Echipa de elevi a României, locul al treilea la Olimpiada Internaţională de Lingvistică
Echipa României, formată din patru elevi de la licee din Bucureşti, Timişoara, Roman şi Târgu Jiu a obţinut locul al treilea, în ordinea punctajelor totale obţinute, din 47 de ţări participante la Olimpiada Internaţională de Lingvistică. Doi dintre reprezentanţii României la olimpiada de Lingvistică au obţinut rezultatele notabile şi la alte concursuri internaţionale, scrie News.ro.
Astfel, Mihai-Alexandru Bratu de la Colegiul Naţional ”Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu a obţinut medalie de aur la Olimpiada Internaţională de Lingvistică şi medalie de argint la Olimpiada Internaţională de Geografie, unde România a obţinut locul 3 mondial.
Vlad-Ştefan Oros de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timişoara a obţinut medalie de argint la Olimpiada Internaţională de Lingvistică şi medalie de aur la Olimpiada Internaţională de Fizică, unde România a obţinut locul 2 mondial, după China şi înaintea SUA.
Nicoleta Dobrică de la Colegiul Naţional „Sfântul Sava”, Bucureşti a fost medaliată cu bronz la Olimpiada Internaţională de Lingvistică iar Rareş Polenciuc de la Colegiul Naţional “Roman Vodă” din Roman a participat în lotul României la Olimpiada Internaţională de Lingvistică.
„În ordinea punctajelor totale obţinute, echipa României s-a clasat pe locul 3, din 47 echipe participante. Locul întâi a fost ocupat de echipa SUA”, a scris pe Facebook Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei.
Concursul internaţional de lingvistică s-a desfăşurat în Insula Man între 24 şi 30 iulie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank