G4Media.ro

Echipa de robotică Team CSH din Timișoara, locul trei la Campionatul Mondial…

Echipa CSH premiată de UVT FOTO Ștefan Both

Echipa de robotică Team CSH din Timișoara, locul trei la Campionatul Mondial din Houston/ Ce semnificație are succesul pentru cei 13 elevi și cum au colaborat cu Universitatea de Vest

Team CSH, o echipă formată din elevi la Colegiul Carmen Sylva a obținut locul trei a la Campionatul Mondial de Robotică de la Houston care a avut loc în această lună și performanța a fost premiată recent și de Universitatea de Vest din Timișoara.

„A fost o experiență de neuitat. Nu doar că ne-am împlinit propriile visuri și dorințe, ci și pe cele ale colegilor mai mari, ale mentorilor și ale alumni-lor, care au rămas alături de noi încă de la înființarea echipei, acum opt ani. În această competiție sunt implicate jurizări complexe, cu arbitri care vizitează standurile, pun întrebări despre parcursul echipei și despre documentația tehnică. Bineînțeles, sunt și meciurile, unde încercăm să dăm tot ce avem mai bun. Alianțele pentru calificări sunt alese aleatoriu, așa că depindem și de noroc pentru a ne potrivi bine cu echipele alături de care concurăm. Emoțiile sunt foarte mari. Cei din tribună îi susțin pe driveri cât pot de mult, iar zilele de competiție sunt pline de râsete, lacrimi și momente intense”, a spus Larisa Parfenie, membră a echipei, cul rol de coordonator non-tehnic.

Pe lângă locul trei în marea finală, Team CSH a ocupat locul 1 în divizia Franklin, obținând zece victorii din zece meciuri de calificare, și locul 2 la categoria Control Award, tot în cadrul diviziei Franklin.

„Era impresionant să vezi echipe din întreaga lume – China, Japonia, întreaga Asie, dar și din Europa – lucrând împreună, cu același scop. Noi am fost singura echipă din România care a reușit să iasă din divizie, să ajungă până în semifinale și să obțină locul trei, echivalent cu câștigarea finalei mici”, a povestit Andrei Vițan, fost membru și actual mentor al echipei.

Colaborarea dintre Universitatea de Vest din Timișoara și Team CSH a început în 2017, iar în 2019 au lansat împreună Open Robotics Intelligent Grid, un proiect educațional care a implicat sute de echipe pasionate de tehnologie în diverse formate de competiție.

Care sunt beneficiile pentru elevii ce participă la o echipă de robotică? Profesoara coordonatoare Nușa Cojocaru a spus că rezultatul obținut în SUA „este o încununare a activității și a muncii copiilor din acest sezon. În această echipă de robotică ai posibilitatea nu doar să-ți însușești cunoștințe tehnice, ci și să te dezvolți personal, să-ți formezi abilități de comunicare publică și relaționare, pregătindu-te astfel pentru viață”.

Echipa CSH premiată de UVT FOTO Ștefan Both

 

Echipa CSH premiată de UVT FOTO Ștefan Both

 

Echipa CSH premiată de UVT FOTO Ștefan Both
Echipa CSH premiată de UVT FOTO Ștefan Both
Echipa CSH premiată de UVT FOTO Ștefan Both

Echipa CSH premiată de UVT FOTO Ștefan Both

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.