Echipajul de la bordul staţiei spaţiale chineze Tiangong, înlocuit de „taikonauţii” misiunii Shenzhou-19
China urmează să lanseze la sfârşitul lunii octombrie misiunea cu echipaj uman Shenzhou-19 şi să îi întâmpine pe „taikonauţii” misiunii Shenzhou-18 la revenirea lor pe Pământ, a anunţat joi Agenţia spaţială chineză pentru zboruri cu echipaj uman (CMSA), transmite agenția Xinhua, preluată de Agerpres.
Conform planului CMSA pentru luna octombrie, publicat săptămâna aceasta, echipajul Shenzhou-18 aflat la bordul staţiei spaţiale chineze Tiangong de pe orbita terestră îşi va încheia luna aceasta misiunea de şase luni şi va porni pe drumul de întoarcere spre Pământ.
Echipajul Shenzhou-18 este alcătuit din trei bărbaţi, Ye Guangfu, Li Cong şi Li Guangsu şi a fost lansat la 25 aprilie.
În timpul vacanţei de o săptămână ocazionată de Ziua Naţională a Chinei, perioadă cunoscută şi sub numele de „Săptămâna de Aur”, echipajul Shenzhou-18 încearcă să menţină un echilibru între viaţa profesională şi cea privată, notează Xinhua. Cu toate acestea, timpul lor este ocupat în cea mai mare parte de un volum mare de muncă, care include experimente ştiinţifice, colectarea de date şi pregătirea pentru sosirea noului echipaj.
Potrivit unor imagini publicate recent de China Media Group, cei trei astronauţi – denumiţi „taikonauţi” în China – ai misiunii Shenzhou-18 şi-au exprimat entuziasmul pentru viitoarea „reuniune” de la bordul staţiei spaţiale chineze. Ei au declarat că vor face curăţenie şi se vor asigura că nou-veniţii „se simt ca acasă”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank