G4Media.ro

Economia Ucrainei s-a contractat cu 26% în februarie şi cu 32% în…

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

Economia Ucrainei s-a contractat cu 26% în februarie şi cu 32% în ianuarie

PIB-ul Ucrainei s-a contractat cu 26% în februarie, după un declin de 32% în ianuarie, a anunţat miercuri ministrul Economiei, Iulia Sviridenko, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Activitatea economică s-a redresat în februarie, datorită situaţiei mai bune din sectorul energiei şi a deficitului mai scăzut de energie, a explicat oficialul ucrainean.

„Războiul energetic” câştigat de Ucraina se adaugă optimismului mediului de afaceri, care şi-a îmbunătăţit încrederea privind viitorul şi şi-a intensificat activităţile, a declarat Iulia Sviridenko.

„Per ansamblu, frontul economic rezistă – economia funcţionează, se adaptează şi se redresează”, a dat asigurări oficialul ucrainean.

În ultimele luni, sistemul energetic ucrainean a fost sever afectat de atacurile Rusiei, milioane de oameni au rămas fără electricitate, dar, după reparaţii rapide şi folosirea echipamentelor furnizate de aliaţi, Ucraina produce acum suficientă energie pentru a sprijini companiile şi consumatorii.

Ministrul Economiei a declarat că situaţia se îmbunătăţeşte în multe sectoare, inclusiv transport, retail şi construcţii.

Luni, adjunctul ministrului Economiei, Oleksi Sobolev, anunţa că Ministerul Economiei din Ucraina a înrăutăţit la 1% previziunile privind creşterea PIB-ului ţării în 2023. Anterior, instituţia previziona o creştere a economiei ucrainene de 3,2% în 2023, după ce anul trecut s-a contractat cu aproximativ o treime.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...