G4Media.ro

Ecuador este „în stare de război”, afirmă preşedintele Noboa: „Nu putem ceda…

Sursa foto: Facebook / Daniel Noboa Azin

Ecuador este „în stare de război”, afirmă preşedintele Noboa: „Nu putem ceda în faţa acestor grupări teroriste” / „Luptăm pentru pacea naţională”

Preşedintele ecuadorian Daniel Noboa a declarat miercuri că ţara se află în „stare de război” după câteva zile de violenţe comise de membri ai unor grupuri criminale, al căror număr l-a estimat la „peste 20.000” şi pe care i-a descris drept „terorişti”, notează AFP, citată de Agerpres.

În represalii la presiunile guvernului, bandele implicate în traficul de droguri au lansat de la începutul săptămânii o ofensivă brutală care s-a soldat cu cel puţin zece morţi.

Peste o sută de gardieni au fost luaţi ostatici de deţinuţi, baroni ai drogurilor au evadat, iar mai mulţi jurnalişti au fost intimidaţi la televiziune în direct.

„Suntem în stare de război şi nu putem ceda în faţa acestor grupări teroriste”, a declarat Daniel Noboa la Radio Canela după ce marţi a instituit în ţară stare de „conflict armat intern”.

În baza acestei măsuri, el a ordonat forţelor armate să „neutralizeze” puternicele grupuri criminale având legături cu carteluri ale drogurilor din Mexic şi Columbia.

Criza a fost declanşată de evadarea, duminică, a lui Adolfo Macias, alias „Fito”, şeful principalei organizaţii criminale din ţară, Los Choneros, deţinut într-o închisoare de înaltă securitate din Guayaquil (sud-vest).

„Luptăm pentru pacea naţională, luptăm şi împotriva grupărilor teroriste care numără în prezent peste 20.000 de membri”, a adăugat Daniel Noboa, 36 de ani, ales în noiembrie cu promisiunea de a restabili siguranţa în ţară.

„Nu vom ceda”, a dat asigurări cel mai tânăr preşedinte din istoria ţării.

Luni, el a declarat stare de urgenţă pentru 60 de zile în toată ţara, inclusiv în închisorile devenite centre de operaţiuni pentru traficanţii de droguri.

Preşedintele ecuadorian a stârnit furia traficanţilor de droguri anunţând construirea de închisori de înaltă securitate în stilul omologului său salvadorian, Nayib Bukele, în „războiul” său împotriva grupărilor criminale.

„Acest guvern ia măsurile necesare pe care nimeni nu a vrut să le ia în ultimii ani”, a insistat Daniel Noboa, citat de AFP.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...