Eddie Jordan, fondatorul echipei Jordan Grand Prix F1, a dezvăluit că suferă de cancer
În cadrul podcastului său săptămânal dedicat Formulei 1, „Formula For Success”, Eddie Jordan, fondatorul fostei echipe Jordan Grand Prix, a anunțat că a fost diagnosticat cu cancer de prostată și vezică, într-o formă „destul de agresivă”.
Omul de afaceri irlandez, în vârstă de 76 de ani, a explicat că boala s-a răspândit către coloana vertebrală și pelvis. Cancerul i-a fost diagnosticat mai devreme în acest an, conform L’Equipe.
În ceea ce privește chimioterapia sa, el povestește că au fost „câteva zile foarte întunecate, dar am trecut peste ele”, insistă el, liniștindu-i pe cei prezenți la podcastul său, prezentat împreună cu fostul pilot britanic David Coulthard. Înainte de a continua: „Du-te și fă-ți testele, pentru că în viață, ai oportunități!”
Eddie Jordan has revealed he was diagnosed with cancer earlier this year. pic.twitter.com/OlMEiLeBaA
— BBC Sport (@BBCSport) December 12, 2024
Eddie Jordan a înființat echipa Jordan Grand Prix în 1991 și a concurat în Formula 1 până în 2005. Echipa a obținut patru victorii, participând la 250 de curse. Jordan Grand Prix, care l-a lansat pe Michael Schumacher, a fost vândută grupului Midland în 2005. După aceea, Eddie Jordan a devenit consultant F1 pentru BBC Sport în 2009.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.