G4Media.ro

Edi Iordănescu, cu o zi înaintea meciului decisiv: Da, Olanda e favorită…

sursa foto: Facebook/ Echipa nationala a Romaniei

Edi Iordănescu, cu o zi înaintea meciului decisiv: Da, Olanda e favorită / E un meci de acum ori niciodată

Edi Iordănescu, selecționerul naționalei de fotbal, a scris într-o postare pe rețelele sociale cu o zi înaintea meciului decisiv cu Olanda că echipa adversă e favorită în meciul din optimile Euro 2024. Cu toate aceste, Iordănescu a declarat că e vorba de un meci ”cu care te întâlnești o dată în viață”.

Meciul România – Olanda are loc marți, de la ora 19.00, la Munchen.

Postarea lui Edi Iordănescu:

În mod cert ne aflăm în fața celei mai mari provocări din parcursul nostru împreună. O spune istoricul duelurilor cu Olanda, o spun valorile individuale ale adversarului, experiența lui uriașă în astfel de contexte la acest nivel. Tot ce am cucerit până acum am cucerit cu realism: da, Olanda e favorită.
Iar tot ce am cucerit până acum am cucerit prin unitate, ambiție și sacrificiu. Acum e nevoie de unitate în fiecare secundă, ambiție fără precedent și sacrificiu total într-o singură direcție.
Dacă înaintea fiecărui meci de la EURO am spus că băieții sunt pregătiți, acum spun că sunt pregătiți dar e nevoie și de un răspuns din partea lor pe care nu pot să-l ofer decât după meci. Un răspuns pe care nimeni nu ni-l poate oferi acum în afară de ei: cât de tare ne dorim mai mult?
Ceea ce am obținut până acum nu e deloc puțin. Dar cei care își iau soarta în propriile mâini, ca bărbați adevărați, sunt cei care nu se mulțumesc nici cu mult, nici cu puțin. Sunt cei care vor TOT!
Când milioane de români cântă în același timp cu jucătorii imnul nostru, e un vers care azi contează mai mult ca oricând pentru noi: „Acum ori niciodată, croiește-ți altă soartă”.
E un meci de acum ori niciodată, acesta e adevărul. Cu care te întâlnești o dată în viață. Iar dacă grupul va reacționa după chipul în care a fost construit și a performat, atunci își va croi cu adevărat o soartă. Un destin.
Edward Iordănescu
Selecționerul Echipei Naționale de Fotbal a României

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.