Editorial dur în New York Times despre ”noul rasism” orwellian care îi pune la colț pe albi: Să înființezi un grup pentru „responsabilizarea albilor” este insultător

Exagerările activiștilor anti-rasism din SUA, care duc la discriminarea cetățenilor albi, e criticată dur într-un articol de opinie publicat în The New York Times – unul dintre bastioanele ideologice ale stângii americane – de jurnalistul de dreapta Bret Stephens.

”A încerca să repari vechiul rasism prin intermediul noului rasism nu va produce decât și mai mult rasism. Dreptatea nu se obține niciodată răspunzând la nedreptate cu nedreptate”, scrie Stephens, care dă câteva exemple de discriminare fățișă a albilor:

• un program al administrației Biden prin care sunt ajutați doar fermierii non-albi
• decizia primăriței din Chicago de a nu acorda interviuri jurnaliștilor albi
• înființarea la Universitatea Stanford a unui grup pentru „responsabilizarea albilor”.

Citește mai jos articolul integral din New Tork Times, tradus de Rador:

Luna trecută, cu ocazia împlinirii a doi ani de mandat în calitatea ei de cel dintâi primar femeie, negru și declarat homosexual al orașului Chicago, Lori Lightfoot anunța că nu va mai acorda interviuri individuale decât „reporterilor POC” (referindu-se la „oameni de culoare”), pe motiv că vrea să promoveze echitatea în ce privește compoziția grupului de jurnaliști acreditați la primăria sa, în marea lor majoritate albi.

A fost nevoie ca Gregory Pratt, un reporter hispanic de la The Chicago Tribune, s-o denunțe public pentru abuz de putere. Politicienii, a scris el pe Twitter, „nu-și pot permite să aleagă cine scrie despre ei”. Pratt solicitase și i se aprobase un interviu cu Lightfoot, dar a renunțat la el din motive principiale.

Luna aceasta doi clinicieni evrei de la Stanford au depus o plângere la Comisia pentru Șanse Egale la Angajare, acuzând că unul dintre programele de diversitate, echitate și includere [D.E.I.] ale universității făcea presiuni asupra lor pentru a se înscrie într-un „grup de afinitate pentru «responsabilizarea albilor» [whiteness accountability], segregat pe criterii rasiale, care fusese creat pentru «personalul ce deține privilegii în virtutea identității sale albe»”.

„Pentru persoanele de origine evreiască nu s-a înființat nici un grup de afinitate. În consecință, în programul D.E.I. nu există nici un «spațiu» în care angajații evrei să-și poată exprima în siguranță experiența lor de viață în calitate de evrei”, se afirmă într-un raport de evaluare a reclamației depuse de Brandeis Center.

Tot luna aceasta, o judecătoare federală, Marcia Morales Howard, a suspendat provizoriu un program de 4 miliarde de dolari prin care administrația Biden intenționează să ofere scutiri de datorii „fermierilor dezavantajați social” – cu condiția ca respectivii fermieri să facă parte dintr-o minoritate rasială -, cu toate că ea însăși a recunoscut istoricul urât de practici de discriminare rasială al Departamentului Agriculturii.

„Fermierii dezavantajați social” pot beneficia prin acest program de scutiri de datorii de până la 120%, chiar dacă nu sunt „nici pe departe în pericol de faliment”, a observat judecătoarea. Pe de altă parte, „un mic fermier alb care e în pragul falimentului nu poate face nimic pentru a deveni eligibil pentru scutirea datoriilor. Rasa ori etnia constituie factorul unic și inflexibil care determină disponibilitatea scutirii”.

Aceste trei cazuri ridică întrebări distincte de ordin juridic și etic. Însă toate sunt în esență variațiuni ale aceleiași dezbateri dintre echitatea ultramodernă și egalitatea de modă veche – dintre aceia care-și doresc noi forme de „discriminare antirasistă”, după cum o denumește scriitorul Ibram X. Kendi, în scopul remedierii unor forme de discriminare rasială din trecut, și cei care consideră că, pentru a-l parafraza pe judecătorul John Roberts, putem opri discriminarea rasială fără a apela la discriminare rasială.

N-ar trebui să fie greu de ghicit cine va câștiga această dezbatere. Și nu doar pentru că poziția dominantă în instanțe o dețin conservatorii, unde vor fi lămurite măcar câteva dintre principalele probleme juridice. Dar instanțele nu pot face prea mult pentru a schimba cultura, deși e greu de imaginat că programul pentru fermieri al președintelui Biden va putea supraviețui în forma lui actuală.

Motivul mai profund este acela că susținătorii echității fac două lucruri care contravin sensibilităților generale – unul mai subtil, celălalt mai grosolan.

Subtilă este redefinirea cuvântului „echitate” (care în engleza uzuală înseamnă calitatea de a fi corect și imparțial) astfel încât să ajungă să însemne ceva mai apropiat de opusul lui: calitatea de a fi oricum numai nu imparțial, cu scopul de a obține un rezultat dorit și, chipurile, mai corect.

Iar grosolane sunt preferințele rasiale, segregarea explicită, supozițiile insultătoare și, în general, sofistica intelectuală care constituie ideologia antirasistă în acțiune.

Să înființezi un grup pentru „responsabilizarea albilor” este insultător pentru oricine mai crede încă că ar trebui să fim judecați fiecare după caracterul propriu. Și să te aștepți ca niște angajați evrei să fie repartizați în acel grup este obscen, mai cu seamă când există încă supraviețuitori ai Holocaustului în viață. Să propui ca guvernul federal să se îndeletnicească cu creditarea discriminatorie, când în orice alt context creditarea discriminatorie constituie infracțiune, înseamnă să transformi într-o bătaie de joc legislația pe care acel guvern ar trebui teoretic s-o aplice. A defavoriza jurnaliști exclusiv pe baza rasei lor constituie prin definiție rasism, indiferent ce justificare nobilă invoci.

Până acum câțiva ani toate acestea ar fi fost mult prea evidente pentru a merita să fie exprimate. Noua dispensă prin care rasismul e justificat în numele antirasismului, discriminarea e pusă în serviciul egalității și favoritismul în slujba egalității șanselor este tot atât de orwelliană pe cât sună. Ea poate găsi tracțiune în obișnuitele cercuri progresiste instituționale și politice, dar nu constituie o modalitate bună de a câștiga noi prozeliți atunci când majoritatea noastră crede că promisiunea Americii rezidă în evadarea din viziunile înguste ale rasei și identității, iar nu în a rămâne prinși definitiv în capcana lor.

Liberalii înțelegători care consideră că toate acestea sunt mult zgomot pentru nimic ar trebui să chibzuiască la modul perfect în care oameni precum Lightfoot se suprapun peste stereotipurile dreptei. Ar trebui să petreacă o vreme întrebându-se dacă idealul pentru care luptă de atâta vreme – o societate care, deși nu oarbă la culori, poate vedea dincolo de culori – nu este cumva periclitat de acei progresiști care aparent nu pot să vadă altceva decât culori.

Oricum ar fi, n-ar trebui să fie atât de greu de înțeles că a încerca să repari vechiul rasism prin intermediul noului rasism nu va produce decât și mai mult rasism. Dreptatea nu se obține niciodată răspunzând la nedreptate cu nedreptate.

Traducere Rador: Andrei Suba

Foto: Sediul The New York Times / G4Media.ro