Eduard Novak anunţă că se retrage din sportul paralimpic şi nu va concura vineri la Paris: Mă retrag oficial din acest sport care nu mai este pentru oamenii cu dizabilităţi şi a ajuns victima intereselor politice ale unor ţări dominante
Eduard Novak a anunţat, joi, că nu va concura vineri la Jocurile Paralimpice de la Paris şi chiar se retrage din sportul paralimpic, considerând că “nu mai este pentru oamenii cu dizabilităţi”, transmite News.ro.
“M-am gândit foarte bine la concursul de maine, cursa de fond cu cele două categorii – C5 şi C4 – comasate. Din totalul de 26 de sportivi de la start, doar 3 sunt sportivi cu proteză. Cred că acest sport nu se mai poate numi paracycling, mă simt în plus şi consider că acest concurs nu este egal şi just în niciun fel. Tocmai de aceea, cu părere de rău vă anunţ că mâine nu voi mai lua startul. Mă retrag din cursă şi mă retrag oficial şi din acest sport care nu mai este pentru oamenii cu dizabilităţi şi care a ajuns acum victima intereselor politice ale unor ţări dominante. Vă mulţumesc pentru tot sprijinul!”, a notat Novak pe Facebook.
Anunțul vine după ce Eduard Novak a notat, miercuri, într-un mesaj postat în social media, că el şi ceilalţi sportivi cu proteză care au concurat la Jocurile Paralimpice la contratimp individual nu au avut nicio şansă în faţa celor “zece cu două picioare”.
Eduard Novak încheie Jocurile Paralimpice de la Paris cu un bilanţ de două locuri 7 (la 1.000 m contratimp pe pistă şi urmărire 4000 m pe pistă) şi un loc 10 (la contratimp individual pe şosea).
Novak are în palmares un aur paralimpic, obţinut în 2012, la Londra, şi trei medalii de argint câştigate la ediţiile din 2008, 2012 şi 2020.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu